Raluca Muresan - Cabinet de avocat

Raluca Muresan - Cabinet de avocat Avocat definitiv în Baroul Salaj
Av. Contact: 0744344485

Raluca Muresan

Arii de practică: Drept civil, Drept penal, Dreptul familiei, Dreptul muncii, Drept administrativ, Drept fiscal.

✨💫
24/12/2025

✨💫

27/01/2025

27.01.2025 ✅

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit faptul că, nu este suficientă constatarea prezenței în corp a unei substanțe psihoactive, ci trebuie demonstrat că șoferului i-a fost afectată capacitatea de a conduce.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la ICCJ a stabilit că este nevoie și de demonstrarea faptului că a fost afectată capacitatea șoferului de a conduce.

„În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei”, a decis ÎCCJ.

Monitorizarea angajatilor la locul de munca: Camerele de supraveghere ascunse sunt INTERZISE❗️
27/02/2024

Monitorizarea angajatilor la locul de munca: Camerele de supraveghere ascunse sunt INTERZISE❗️

Monitorizarea video a angajatilor la locul de munca este o problematica ce intra sub incidenta legislatiei GDPR. Potrivit reglementarilor in vigoare,...

⚖️
21/02/2024

⚖️

HP ÎCCJ: Soluția de achitare este suficientă pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și apoi achi...
17/01/2023

HP ÎCCJ: Soluția de achitare este suficientă pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și apoi achitate

După ce în 2021 articolul din CPP privind repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate a fost declarat neconstituțional, iar legiuitorul nu a intervenit ulterior, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ÎCCJ a decis acum că ”soluția de achitare, conform art. ...

27/08/2022

Nu fi spectator al durerii!

30/06/2022

❗ Pentru detalii articol accesați link-ul din comentarii

06/04/2022

Legea ce prevede o nouă amnistie fiscală pentru transportatorii rutieri a apărut joi în Monitorul Oficial.

Amnistia se referă la diurnele reîncadrate de Fisc în ultimii ani în venituri salariale taxabile, după ce o măsură asemănătoare s-a dat în 2015. Legea clarifică și tratamentul fiscal al diurnelor acordate de șoferilor profesioniști, astfel încât să nu se mai ajungă la reîncadrarea lor din venituri netaxabile în venituri taxabile.

Se anulează diferențele de obligații fiscale principale și accesorii, stabilite de ANAF în urma reincadrarii diurnelor ca venit salarial și impozitat ca atare.
Perioada amnistiei este din 1 iulie 2015 – 3 aprilie 2022 (data intrării în vigoare a Legii 72/2022).
Dacă sumele stabilite în plus de ANAF au fost achitate deja de contribuabil, pentru perioada amnistiei, acestea se RESTITUIE contribuabililor doar în baza unei cereri depuse la ANAF. Sumele pot fi solicitate în termenul de prescripție care începe sa curgă de la data intrării în vigoare a Legii 72/2022.

25/03/2022

Curtea Constituțională a decis că persoanele care au relații asemănătoare acelora dintre părinți și copii (părinți vitregi, asistenți maternali) pot refuza să dea declarație de martor în dosare în care sunt implicați minorii. Sesizarea a venit în 2019 dintr-un astfel de dosar penal...

Speciali, dar egali!
11/02/2022

Speciali, dar egali!

𝐏𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 !
Domnul din imagine este președintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovs .

Duce de mână, către școală, un copil care are Sindromul Down și care anterior a fost denigrat de către părinții colegilor că nu are ce căuta la aceeași școală cu copiii lor.

Mândria ne face superiori.
Iubirea pune egal între noi.

❤️ Iubește. E tot ceea ce va rămâne într-un final în urma ta!

Address

Zalau
450090

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Raluca Muresan - Cabinet de avocat posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Raluca Muresan - Cabinet de avocat:

Share