Cabinet de avocat Stan Adrian Ioan

Cabinet de avocat Stan Adrian Ioan SIGURANȚA UNEI APĂRĂRI EFECTIVE ȘI EFICIENTE. formator INPPA Timișoara din 2020
asistent univ.

dr., Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara din 2018

08/06/2026

MEDIEREA, CAUZĂ DISTINCTĂ DE ÎNCETARE A PROCESULUI PENAL, NESUPUSĂ ÎNCUVIINȚĂRII PROCURORULUI

În M. Of. Partea I nr. 472 din 05 iunie 2026 s-a publicat Decizia nr. 74/18 mai 2026 a ÎCCJ- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea problemei:

"Dacă acordul de mediere este o cauză de încetare a procesului penal distinctă de retragere şi împăcare, reglementată doar de legea specială sau dacă acordul de mediere este, în esenţă, fie o retragere a plângerii prealabile, fie o împăcare şi dispoziţiile legii speciale se completează cu prevederile art. 158 sau 159 din Codul penal, inclusiv art. 158 alin. (4) din Codul penal vizând însuşirea de procuror a retragerii plângerii".

Sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, însă instanța supremă arată, pe scurt, în considerente (cum deseori obișnuiește, în mod pertinent) care este soluția corectă.

De fapt, motivul inadmisibilității este acela că problema cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, deoarece nu există o reală neclaritate, simpla lecturare a normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanţei supreme, în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile.

Arată ÎCCJ că prin Legea nr. 97/2018 privind unele măsuri de protecţie a victimelor infracţiunilor, legiuitorul a intervenit asupra Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi a modificat, prin art. II, dispoziţiile ce au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, stabilind expres în cadrul alin. (22) al art. 67 din Legea nr. 192/2006 natura juridică a medierii („cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală”) şi un moment-limită până la care aceasta poate interveni („până la citirea actului de sesizare a instanţei”), identic cu cel incident în cazul împăcării, dar restrictiv faţă de cel incident în cazul retragerii plângerii.

Prin urmare, se mai precizează, odată cu intrarea în vigoare a acestor dispoziţii legale, legiuitorul a calificat medierea drept un caz autonom de împiedicare a punerii în mişcare sau a exercitării acţiunii penale distinct de retragerea plângerii prealabile şi împăcare, în privinţa căruia se aplică regulile proprii prevăzute de legea specială în materie, Legea nr. 192/2006, secţiunea a 2-a – Dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale, art. 67-70, lege specială care derogă de la legea generală, Codul penal, conform principiului specialia generalibus derogant.

Punctează ÎCCJ că stabilirea domeniului de aplicare a instituţiei medierii prin trimitere la cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală nu poate avea semnificaţia unei trimiteri la condiţiile prevăzute de art. 158 şi 159 din Codul penal, deoarece, pe de o parte, lipseşte o astfel de referire în conţinutul legii, iar, pe de altă parte, legiuitorul a calificat instituţia juridică a medierii ca fiind o cauză distinctă de încetare a procesului penal.

În același sens a apreciat și Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara- Centrul de Cercetări în Științe Penale:

(1) Prin decizia nr. 397/2016 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 532 din 15 iulie 2016, s-a stabilit că dispozițiile art.67 din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr.9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.
(2) Ulterior, prin Legea nr. 97/2018 a fost introdus în Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator alin. 2² al art. 67, potrivit căruia „încheierea unui acord de mediere în latura penală a unei infracţiuni, conform alin. (1), constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală. Încheierea unui acord de mediere în latura penală, în condiţiile prezentei legi, poate interveni până la citirea actului de sesizare a instanţei”.
(3) Mai se remarcă faptul că, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006,
„în latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală”.
(4) Norma juridică de mai sus constituie un argument în sensul că medierea își păstrează individualitatea ca și cauză de încetare a procesului penal, fără a prelua în integralitate condițiile ce guvernează celelalte instituții. Trimiterea din cuprinsul acestei norme se referă la infracțiunile cu privire la care au a opera celelalte două instituții, iar nu la instituțiile retragerii plângerii penale sau a împăcării în sine. Dacă legea ar fi intenționat suprapunerea integrală a acestora, credem că ar fi precizat expres.
(5) Observăm că, deși medierea nu este prevăzută printre cauzele generale de înlăturare a răspunderii penale prevăzute în Titlul VII al Codului Penal, instituția este reglementată în Codul de procedură penală, sub art. 16 alin. (1) lit. g) ca o cauză care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, distinctă de retragerea plângerii prealabile și de împăcare.
(6) Prin Legea nr. 116/2025, publicată în M. Of. nr. 116 din 23 Iunie 2025, a fost introdus alin. (4) al art. 158 C. penal, potrivit căruia „în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, indiferent dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în urma unei plângeri prealabile sau din oficiu, în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror”.
(7) Consultând expunerea de motive a actului normativ (PL-x nr. 54/2025), acesta precizează că „rațiunea dispozițiilor legale anterior menționate vizează acordarea posibilității procurorului ca, în cazul unor infracțiuni care, ca regulă, vizează cu preponderență interese private ale persoanei şi, în consecință, se urmăresc la plângere prealabilă, să aprecieze asupra oportunității desfăşurării procesului penal din oficiu în considerarea calității speciale a subiectului pasiv sau împrejurărilor deosebite în care a fost comisă fapta, ce justifică deopotrivă un interes general al societății în tragerea la răspundere penală a făptuitorului”.
(8) Prin urmare, intenția evidentă a legiuitorului a fost aceea de a institui filtrul însușirii retragerii plângerii de către procuror numai în ceea ce privește instituția retragerii plângerii prealabile și nu a altor cauze care înlătură răspunderea penală. Dacă s-ar fi pus problema asimilării acordului de mediere cu retragerea plângerii prealabile, s-ar fi impus inserarea unei dispoziții similare și în cuprinsul legii speciale cu ocazia adoptării Legii nr. 116/2025. Or, legiuitorul nu a avut în vedere aceasta.

26/05/2026

PREZENȚA FIZICĂ LA PROCES, DREPT FUNDAMENTAL SAU OPȚIUNE A INSTANȚEI?

„În privința inculpatului, principiul este obligativitatea prezenței sale în persoană (...), fiindcă numai inculpatului prezent i se poate lua interogatoriu, fără de care nu se poate lămuri o acuzare, se poate confrunta, se poate aprecia psihologia și sinceritatea lui, se poate face observațiune directă și imediată asupra susținerilor sale, se poate sonda și diagnostica personalitatea inculpatului, se poate examina și cunoaște mai bine fapta lui. De asemenea și inculpatul, numai fiind de față, poate observa direct și imediat toată desfășurarea procesului, poate critica și răsturna susținerile neadevărate, poate să pareze prompt tot ce s-ar ivi contra adevărului, iar judecătorul, numai văzând pe inculpat, prin contactul direct cu el, se poate documenta mai temeinic asupra cauzei și își poate forma o convingere mai verificată asupra adevărului”.

Traian Pop, Drept procesual penal, 1946, vol. II, p. 389.

Legea 75/2026, publicată în M. Of nr. 431 din 21.05.2026, în vigoare de la 24 mai 2026 a modificat articolul 597 din Codul de procedură penală după cm urmează:

Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat întrun centru educativ este adus la judecată numai când instanţa dispune acest lucru. În cazul în care instanţa nu dispune aducerea la judecată, aceasta asigură participarea condamnatului prin intermediul videoconferinţei, la locul de deţinere sau de internare, în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu şi, după caz, a interpretului."

Alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(8) Judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ este adus la judecată numai când instanţa dispune acest lucru. În cazul în care instanţa nu dispune aducerea la judecată, aceasta asigură participarea condamnatului prin intermediul videoconferinţei, la locul de deţinere sau de internare, în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu şi, după caz, a interpretului. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă."

Art. 597 reglementează procedura la instanţa de executare, cm este cazul soluționătii liberărilor condiționate, al cererilor de contopire a pedepselor, intervenirea unor legi penale noi, de revocare/anulare a amînării aplicării pedepsei sau a suspendării executării sub supraveghere, înlocuirea amenzii cu închisoarea, schimbări privind executarea, cereri bazate pe Legea nr. 253/2023 privind executarea pedepselor, etc.

În ceea ce privește judecata privind acuzația penală (sau judecata în fond), este păstrată regula prezenței personale.

Astfel, conform art. 364 alin. (1) Cpp (Participarea inculpatului la judecată şi drepturile acestuia), „Judecata cauzei are loc în prezenţa inculpatului. Aducerea inculpatului aflat în stare de deţinere la judecată este obligatorie. Se consideră că este prezent şi inculpatul privat de libertate care, cu acordul său şi în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu şi, după caz, şi a interpretului, participă la judecată prin videoconferinţă, la locul de deţinere”.
De asemenea, conform art. 364 alin. (4) Cpp, „pe tot parcursul judecăţii, inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere, în scris, să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul său ales sau din oficiu. În cazul în care inculpatul aflat în stare de deţinere a solicitat să fie judecat în lipsă, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, ca acesta să poată pună concluzii în cadrul dezbaterilor şi să i se dea cuvântul prin intermediul videoconferinţei, în prezenţa apărătorului ales sau din oficiu”.

Chiar dacă noua regulă se aplică numai procedurilor speciale, ea reprezintă un pas care poate deschide calea și spre o judecată în fond fără prezența fizică a persoanei.

Deși am fi tentați să spunem că procedurile de acest tip nu au o „miză” atât de importantă raportat la judecarea unei acuzații penale, sunt de părere că lucrurile nu sunt așa simple.

De exemplu, liberarea condiționată, percepută de regulă ca un formalism mecanic, stereotipic, unde nu se administrează probatoriu și nu se iau declarații are totuși o importanță extremă pentru persoana privată de libertate, iar acesta de multe ori își pune speranța în forța ultimului cuvânt adresat judecătorului.

La fel poate fi și situația unor persoane private de libertate chiar în alte cauze față de care se pune problema aplicării în timp a legii, revocarea unor beneficii sau a contopirii unor pedepse. Mai mult, față de minorii cu privire la care se discută înlocuirea măsurilor educative privative de libertate între ele, vulnerabilitatea este sporită și prin prisma vârstei.

Sunt de părere că modificarea, deși ar avea menirea de a decongestiona (mai degrabă fizic) instanțele aglomerate, afectează dreptul la apărare și dreptul de a compărea în persoană.

Prezenta opinie este elaborată fără a se apela la instrumente de tip AI.

07/05/2026

HP. Tâlhăria (sau furtul) ce are ca obiect droguri . Publicare.

În Monitorul Oficial nr. 380 din 6 mai 2026 s-a publicat decizia HP nr 52/23.03.2026 prin care ÎCCJ a admis sesizarea formulată de către Curtea de apel București și a stabilit că:

În ipoteza în care obiectul material al infracțiunii de tâlhărie este reprezentat de droguri de risc în sensul Legii nr. 143/2000 (nefiind produse și/sau aflate în mod legal în circuitul civil), sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie, care va fi reținută în concurs cu infracțiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000, prin raportare la scopul însușirii drogurilor.

A apreciat completul ÎCCJ următoarele:
„96. Infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 233 din Codul penal, are ca obiect juridic principal relațiile sociale referitoare la posesia și detenția asupra bunurilor mobile, iar ca obiect juridic secundar relațiile sociale privind integritatea corporală, libertatea și viața persoanei, ceea ce evidențiază autonomia acesteia față de infracțiunile reglementate de legea specială.
97. Elementul material al tâlhăriei constă în sustragerea unui bun mobil prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, în scopul însușirii pe nedrept.
98. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 constituie infracțiune de trafic de droguri efectuarea, fără drept, a unor operațiuni precum cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc. Alin. (2) al aceluiași articol incriminează aceleași activități menționate în alin. (1), în privința drogurilor de mare risc.
99. De asemenea, potrivit art. 4 din aceeași lege, sunt incriminate distinct faptele de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
100. Din analiza dispozițiilor legale menționate rezultă că obiectul juridic al infracțiunii de trafic de droguri îl constituie relațiile sociale referitoare la protejarea sănătății populației prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de droguri de risc sau de mare risc, în același sens statuându-se prin Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (paragraful 79).
101. Elementul material al infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 constă în efectuarea, fără drept, a cel puțin uneia dintre activitățile enumerate în norma de incriminare, independent de existența unei atingeri aduse patrimoniului ori integrității persoanei.
103. Având în vedere pericolul social al faptelor vizate, orice operațiune privind circulația drogurilor care îndeplinește condițiile prevăzute de lege poate constitui element material al infracțiunii reglementate de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 127 din 9 martie 2017, paragraful 22, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 31 mai 2017).
104. Introducerea sintagmei „ori alte operațiuni” la finalul enumerării legale relevă, în mod neechivoc, intenția legiuitorului de a conferi textului un caracter extensiv, însă exclusiv în limitele aceleiași naturi juridice a acțiunilor anterior enumerate. Interpretarea sistematică și teleologică a normei conduce la concluzia că sintagma „alte operațiuni” nu permite includerea oricărei conduite referitoare la bun, ci doar a acelor activități care se circumscriu logicii unui circuit de producție, distribuție sau punere în circulație, fie el licit sau ilicit.
105. Or, sustragerea unui bun prin violență, element definitoriu al infracțiunii de tâlhărie, nu constituie o operațiune privind circulația drogurilor și nu se integrează într-un proces de producere sau distribuire, ci reprezintă o acțiune de deposedare realizată fără consimțământul posesorului sau detentorului. Natura juridică a acestei conduite este fundamental diferită, întrucât presupune o atingere adusă patrimoniului și integrității persoanei.
106. Absorbția ar putea fi reținută numai în ipoteza în care norma specială ar include în conținutul său constitutiv toate elementele infracțiunii de tâlhărie, inclusiv violența exercitată asupra persoanei, ceea ce nu este cazul în reglementarea prevăzută de Legea nr. 143/2000”.

În aceeași notă, Facultatea de Drept din cadrul UVT, prin Centrul de cercetări în științe penale a opinat după cm urmează:

„(1) Considerăm că schimbarea poziției bunului, prin împosedare, fără consimțământ sau prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea nu va fi atașată elementului material al infracțiunii de trafic de droguri, în varianta „altor operațiuni”, ci este specifică elementului material al unei infracțiuni contra patrimoniului, care își va păstra autonomia.
(2) Nu identificăm niciun temei justificat pentru care acțiunile din componența infracțiunii complexe de tâlhărie să își recapete individualitatea, prin prisma obiectului material al infracțiunii, dat fiind că incriminarea acesteia protejează valori sociale diferite decât cele ale infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000.
(3) De asemenea, nu poate fi valid un raționament ad similis prin comparație cu infracțiunile la regimul armelor și munițiilor, în privința cărora este incriminată atât „orice operațiune privind circulația armelor” cât și „sustragerea” de arme sau muniții. Tocmai contrar celor arătate, prevederea distinctă a celor două variante de comitere implică, în opinia noastră, sancționarea distinctă a unei specii agravate a furtului.
(4) Mai mult, Expunerea de motive a Codului penal în vigoare arată că „prin săvârșirea acesteia (a sustragerii de arme, n.n.) se se vatămă, în principal, relațiile sociale privind regimul armelor și munițiilor și numai în secundar cele cu caracter patrimonial. Tehnica legislativă dovedește că termenii de „alte operațiuni” și „sustragere” sau „luare”, am adăuga, nu sunt echivalenți sau sinonimi.
(5) Tocmai pentru cele de mai sus, dacă ar fi considerat că prin furtul ce are ca obiect droguri s-ar fi vătămat prioritar valorile sociale protejate de legea specială, considerăm că legiuitorul ar fi prevăzut „sustragerea de droguri” în mod distinct, în cuprinsul Legii nr. 143/2000.
(6) În concluzie, apreciem că rezolvarea dată problemei de drept se impune a fi după cm urmează:

În cazul în care obiectul material al infracțiunii de tâlhărie este reprezentat de droguri de risc în sensul Legii nr.143/2000 (nefiind produse și/sau aflate în mod legal în circuitul civil), sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie, care va fi săvârșită în concurs cu infracțiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000, prin raportare la scopul însușirii drogurilor.

De remarcat că formularea finală a răspunsului asupra dezlegării reproduce întocmai cele propuse în opinia de mai sus.

24/04/2026

În Monitorul Oficial nr. 323 din 23 aprilie 2026 a fost publicată Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Legea modifică în principal Codul penal, instituind însă și o serie de norme procedural-administrative.

Modificările se înscriu în tiparul politicii penale a ultimilor ani, politică penală severă, represivă privind infracțiunile de violență/exploatare.

Actul normativ prevede o serie de noi circumstanțe agravante, majorând pedepse principale și complementare, eliminând posibilitatea retragerii plângerii prealabile pentru unele infracțiuni sau înlocuind-o cu posibilitatea împăcării și impunând exercitarea acțiunii penale din oficiu.

Crește astfel numărul situațiilor în care instanțele pot aplica detențiunea pe viață- cea mai severă pedeapsă din dreptul penal român dar și posibilitatea aplicării unor pedepse spre maximul general al pedepsei închisorii.

Din nou, practica va avea de verificat în multiple cauze aplicarea legii penale vechi, mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal (legea nouă fiind mai severă, în integralitate).

Pe scurt, modificările vizează următoarele probleme:

1. Durata maximă a pedepselor complementare privind:
e)drepturile părinteşti;
f)dreptul de a fi tutore sau curator;
h)dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
n)dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea;
o)dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
este majorată de la 5 la 10 ani.

2. La omorul calificat (art. 189 C. pen) sunt introduse trei noi forme agravate:
„j) asupra unei persoane ca formă de exercitare a unui control sau dominații ca urmare a faptului că acesta se află ori s-a aflat într-o relație de căsătorie cu victima sau într-o relație asemănătoare aceleia dintre soți, indiferent de durata acesteia sau de împrejurarea că făptuitorul a locuit sau nu cu victima;

k) pentru motive legate de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală sau infecție HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de același fel;

l) împotriva unei persoane din cauza refuzului acesteia de a încheia o căsătorie sau de a conviețui într-o relație asemănătoare aceleia dintre soți ori motivat de divorț, de separarea în fapt sau de ieșirea victimei din relația asemănătoare aceleia dintre soți.”

3. Infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii- art. 191 Cp va conține o nouă variantă agravată:
„(3¹) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) – (3) sunt săvârșite față de o persoană cu privire la care făptuitorul exercită sau pretinde că este îndreptățit să exercite control sau dominație ca urmare a faptului că acesta se află ori s-a aflat într-o relație de căsătorie cu victima sau într-o relație asemănătoare aceleia dintre soți, indiferent de durata acesteia sau de împrejurarea că făptuitorul a locuit sau nu cu victima, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.”

4. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte- art. 195 Cp păstrează pedeapsa (6-12 ani), dar trimite la fiecare din alineatele infracțiunilor intenționate din componența sa – art 193 alin. 1 și 2, art. 194 alin. 1 și 2 (ceea ce oricum cred că se subînțelegea).

5. Se introduce un nou articol, art. 195¹ Cp, care de fapt reprezintă o agravantă generală (însă nu cu generalitatea celor de la art. 77)- de tipul celei privind „consecințele deosebit de grave”- adică specifică unei categorii de infracțiuni, destinată aici în esență infracționalității de violență- lovire, vătămare corporală-loviri cauzatoare de moarte, cu următorul cuprins:

„Fapte comise în circumstanțe agravante: (1) Dacă faptele prevăzute la art. 193 – 195 sunt săvârşite asupra unei persoane ca forme de exercitare a controlului sau dominației ca urmare a faptului că acesta se află ori s-a aflat într-o relaţie de căsătorie cu victima sau într-o relaţie asemănătoare aceleia dintre soţi, indiferent de durata acesteia sau de împrejurarea că făptuitorul a locuit sau nu cu victima, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime. (2)

Cel de-al doilea alineat include și faptele de omor/omor calificat/înlesnirea sinuciderii: „Dacă faptele prevăzute la art. 188 – 191 și art. 193 – 195 sunt săvârșite de un făptuitor major în prezența unui minor, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.”

6. La infracțiunea de la art. 199 Cp- violența în familie, relevant este că prin noua modificare se impune că, în cazul infracțiunii prevăzute la art. 193 săvârșite asupra unui membru de familie sau în condițiile prevăzute la art. 195¹, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Înainte de modificare, acțiunea penală putea numai să fie exercitată din oficiu, oarecum subsidiar, în pasivitatea victimei sau contrar voinței sale.

7. Deosebit de relevant- la viol, art. 218 Cp, se elimină necesitatea plângerii prealabile la forma simplă (violul cu victima majoră fără reținerea de forme agravate)- și, implicit, se elimină posibilitatea retragerii plângerii.
Oricum, păstrarea plângerii /a retragerii sale era o anomalie juridică, o reminiscență a unei vechi dispoziții de clemență.

8. La agresiunea sexuală- art. 219 Cp în forma simplă este eliminată la fel retragerea plângerii prealabile, însă este înlocuită cu posibilitatea împăcării. Aceasta e o instituție mai restrictivă, cu termen mai redus de eficiență și, evident, presupune că acțiunea penală se exercită numai din oficiu.

9. La violarea de domiciliu- art. 224 Cp, plângerea prealabilă/retragerea sa vor opera numai la varianta de bază, nu și la cea calificată (săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase).

Fac precizarea că prezenta sinteză a fost elaborată fără a se apela la instrumente AI.

Address

Bulevardul Revolutiei Nr. 5, Ap. 5
Timisoara

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 17:00
Thursday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet de avocat Stan Adrian Ioan posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet de avocat Stan Adrian Ioan:

Shortcuts

Share

Category