20/05/2026
ℹ️𝐀𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞: 𝐃𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐚 𝐈𝐂𝐂𝐉 – 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐩𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐟𝐢𝐬𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐛𝐚𝐳𝐚 𝐚 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐭𝐢𝐭𝐥𝐮𝐫𝐢
Prin Decizia nr. 26 din 9 februarie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 201 din 16 martie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8.351/3/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept, reținându-se printre altele următoarele:
48. Din modul în care instanța de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept, expus în secțiunea a VI-a a prezentei decizii, se constată că judecătorul nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în circumstanțele litigiului dedus judecății.
49. Cu alte cuvinte, judecătorul fondului este cel care trebuie să identifice îndeplinirea sau neîndeplinirea, în speță, a condițiilor necesare, prevăzute de legiuitor, respectiv tripla identitate de părți, obiect și cauză, pentru eventuala reținere a autorității de lucru judecat a hotărârii definitive de atragere a răspunderii administratorului, pronunțată anterior în procedura insolvenței.
50. Or, situațiile întâlnite în practică sunt diferite, presupunând soluții diferite cu privire la incidența sau nu într-un dosar a autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești pronunțate în cadrul altui dosar.
51. Prin urmare, răspunsul la problematica pe care o ridică curtea de apel este diferit în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărei spețe, situație în care dezlegarea acesteia își pierde caracterul pur teoretic, fiind condiționată de analiza datelor concrete ale cauzei și tinzând, de fapt, la o rezolvare a fondului litigiului aflat în ultimul grad de jurisdicție.
53. Este necontestat faptul că și chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite, situație specifică însă oricărui litigiu dedus judecății, și poate genera divergențe de jurisprudență, care „constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având competență în raza lor teritorială“, iar „rolul unei instanțe supreme este tocmai să regleze aceste contradicții de jurisprudență“ (Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României, paragraful 37; Hotărârea din 27 ianuarie 2009 în Cauza Ştefan și Ștef împotriva României, paragrafele 32 și 33; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 67).
54. În același sens au apreciat și specialiștii consultați, care au opinat în sensul că incidența autorității de lucru judecat nu poate fi verificată decât în cadrul fiecărui litigiu, fără a se putea concluziona că ar fi îndeplinită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză prin simpla analiză a dispozițiilor legale indicate în încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
64. Cât privește aplicarea frecventă a acestor norme juridice sau dificultatea aplicării lor în prezent, verificările efectuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție la nivelul celor 15 curți de apel din țară pun în evidență faptul că există deja cristalizată o jurisprudență în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 430, 431, 432, 433, 434 și 435 din Codul de procedură civilă, art. 169 din Legea nr. 85/2014 și art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, materializată într-un număr semnificativ de hotărâri judecătorești definitive, din care rezultă că aspectele problematizate prin actul de sesizare au fost rezolvate, până în acest moment, într-o manieră cvasiunitară.
65. Din examinarea hotărârilor judecătorești transmise de curțile de apel rezultă că instanțele au considerat, într-o majoritate covârșitoare, că, pentru aceeași creanță fiscală, anterioară deschiderii procedurii insolvenței asupra debitorului persoană juridică, stabilirea răspunderii administratorului debitorului persoană juridică în cadrul procedurii insolvenței, prin hotărâre judecătorească definitivă, nu împiedică, în limita sumei pentru care a fost respinsă cererea de suportare a pasivului în procedura insolvenței, efectele deciziei administrative privind angajarea răspunderii solidare fiscale a aceluiași administrator al debitorului, persoană juridică, decizie administrativă definitivă anterior finalizării procedurii insolvenței.
67. Totodată, s-a menționat că instanța nu este împiedicată ca, în funcție de particularitățile cauzei, mai cu seamă atunci când se pune problema antrenării răspunderii atât în temeiul art. 169 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014, cât și în temeiul art. 25 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală, să respecte într-un al doilea litigiu considerentele decizorii ale unei hotărâri judecătorești prin care s-a statuat anterior în privința „ascunderii/deturnării/înstrăinării“ activului persoanei juridice, în măsura în care și celelalte condiții prevăzute de art. 431 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite. Situația îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 430 și următoarele din Codul de procedură civilă va fi analizată de la caz la caz.
https://www.iccj.ro/.../decizia-nr-26-din-9-februarie.../
Avocat Igor Lăcătuș
