19/02/2026
Ce copii cuminți, frumoși și deștepți am întâlnit astăzi la Grădinița din Zamostea! 💛
Le-am explicat celor mici în ce constă meseria de scriitor, apoi le-am citit una dintre cărțile mele, „Experimentul lui Alice” – povestea unei fetițe care, pentru o zi, face un experiment cu mama ei și îi preia locul. Astfel, Alice devine mama, iar mama devine Alice.
Acest experiment literar i-a ajutat pe copii să descopere o altă perspectivă, să își dezvolte empatia și să fie inspirați să devină mai independenți. Când au aflat că Alice, în rolul de mamă, se îmbrăca singură, mergea singură la toaletă, își ducea farfuria în bucătărie după masă, își strângea jucăriile și își ducea hainele la spălat, au început imediat să îmi povestească, cu mândrie, cm reușesc și ei să fie independenți. Iar la final mi-au promis solemn că, de acum înainte, vor face și mai multe!
Ei au inteles mesajul cărții mele: Când te descurci singur, ești fericit și tu, și cei din jur! ✨
Dragi părinți, felicitări pentru educația frumoasă oferită copiilor voștri!
Doamna educatoare Airinei Mirela, felicitări pentru dedicare și pasiune!
Dragă Strujac Mihaela Anca, îți mulțumesc pentru invitație!
P.S. Nimic nu poate egala starea de fericire pe care o simți când faci ceva ce îți place cu adevărat.