03/06/2026
Sfanta, sublima si infinita dictatura a democratiei
Sunt avocat de treizeci de ani. Ma rog, spre treizeci si unul, cu speranta ca instinctul de supravietuire nu va fi mai puternic, nu voi da foc robei si bibliotecii juridice si nu ma voi duce in lumea larga.
In ultimii ani am evitat sa scriu despre mine pentru ca e inutil si contraproductiv. Astazi o fac pentru ca ma altfel imi crapa pietrele la fiere, alea bine consolidate in timp intre infinite taceri diplomate si diplomatice si prea multe zambete.
Astazi, mai mult ca niciodata, realizez paradoxul democratiei romanesti cu puternic specific local. Adica….constitutional am dreptul la munca, la demnitate, la imagine, la apararea onoarei personale si profesionale si multe altele consemnate pompos in mai multe carticele cazute in desuetudine de ani buni.
Prin 2008-2009 cand mi-a fost anulat dreptul la munca am refuzat sa fac depresie. Am inceput sa creez bijuterii pentru ca numai asa am stiut sa gestionez o criza pentru care nu m-a pregatit nici scoala, nici societatea si nici Justitia.
Crizele ulterioare, inclusiv pandemia, au fost infruntate mai constiincios. Nu ca ar fi fost mai usor dar macar incepusem sa dobandesc experienta.
Ca sa explic clar ce inseamna incetarea activitatii avocatului (indiferent de perioada ori motiv) spun asa: fiind in prima linie, avocatul incaseaza si nemultumirile Sistemului si nemultumirile oamenilor pe care trebuie sa ii ajute in temeiul contractului de asistenta juridica. Neavand posibilitatea (legala, pentru ca rolul sau in Sistem, potrivit legii, nu permite asa ceva) sa schimbe termene, sa impuna in orice fel solutionarea dosarului cu rapiditate si sa obtina solutiile intr-un termen rezonabil asa cm se spera la prima discutie, avocatul devine aproape imediat in ochii clientilor si ai societatii o “persona non grata”, un incapabil, servil fata de “Sistem” si vandut adversarului.
Doar ca mai sunt ceva consecinte. In cativa ani de la prima criza, oamenii au ajuns la concluzia ca avocatii nu sunt necesari societatii (idee care a fost sustinuta subteran si de catre Sistem). Ca atare, daca se poate gasi un model pe Google, un vecin cu aplomb sau trecut prin viata sau daca apare un nene care pentru 200 de lei, se prezinta cu procura si face galagie in sala de sedinta, ce rost mai are sa dai bani unui avocat? Pana la urma daca toate astea sunt tolerate de catre Sistem si ideea ca asistenta juridica calificata nu a fost niciodata in mod real cultivata, de ce sa nu profiti tu, justitiabil? Lasati consecintele, alea sunt alta mancare de peste….
Nefiind beneficiar de protectie sociala, morala sau financiara de vreun fel, diminuarea pana la suprimare a activitatii avocatului ca urmare directa a crearii perceptiei incapacitatii sale de a gestiona crizele din Sistem si a forta continuarea solutionarii cauzelor inseamna falimentul profesional si personal.
Cam asta e situatia pe scurt si nu exagerez deloc. Comentariile despre avocati la postarile despre Justitie imi stau marturie – avocatii sunt corupti, aserviti, vanduti, incapabili, insestati de putere si interesati numai de bani. La fel ca restul Sistemului. Citate exacte le gasiti in comentariile la absolut toate articolele despre Justitie in general si despre protestul actul, in special, trebuie doar sa aveti ficatul rezistent sa le parcurgeti.
De ce spun ca democratia in care traiesc imi da si imi neaga in acelasi timp dreptul la munca? Pentru ca dreptul meu e garantat de lege dar nu il pot exercita in lipsa activitatii Sistemului sau a incetarii intempestive a acestei activitati. Pentru ca sunt anuntata ca incepe un protest care atrage noi amanari ale muncii mele dar nu sunt intrebata daca sunt de acord cu asta (inclusiv cu incoerenta modului de desfasurare a acestui protest), daca am un punct de vedere sau daca ma descurc si imi pot plati facturile si painea in perioada urmatoare.
Dar mi se impune solidaritatea si respectul iar ocrotirea mea consta in abundenta de adrese elegante pe care conducerea profesiei le emite din turnul sau de fildes, pline de tact si de diplomatie (aici astept sa ma injure iar doamna de UNBR care imi combate cu strasnicie opiniile si tendintele de parasire a pozitiei de ghiocel).
Pentru ca dreptul meu la demnitate este, la fel, consacrat in Constitutie. Dar cand profesionistul din mine este umilit de tristetile, nemultumirile si criticile clientilor, de termene acordate de amorul artei, de lipsa unei comunicari reale din partea Sistemului, de masuri administrative aberante si obligatii care nu se regasesc in lege si pe care nu le pot explica nici mie, nici celorlalti, de transformarea mea in purtator de hartii si martor fara drept de veto al degradarii Legii, e cam greu sa mai pricep in ce consta acest drept si cine mi-l respecta.
Pentru ca dreptul meu la imagine ca om si ca profesionist este scris pe undeva, prin niste legi. Dar cm pot sa pastrez imaginea de profesionist construita in niste multi ani de munca, in conditiile in care trebuie sa linistesc clientii obositi de atata tergiversare, de modificarile legislative, de solutiile contradictorii si greu de inteles, sa inteleg Sistemul, sa imi platesc la zi darile fata de profesie si fata de stat, sa traiesc pe banii mei care nu sunt daca nu pot muncii, sa ma tratez (tot pe banii mei, daca imi mai permit luxul), sa sprijin fara sa cracnesc protestele cu privire la care nu am fost consultata. Cu zambetul pe buze daca se poate. Sa imi asum calitatea de partener strategic si de nadeje intr-un act de justitie si intr-un sistem care nu ma recunoaste ca atare si nu ma respecta. Mai nou, nici macar nu se mai preface ca ma respecta.
Da, trebuie sa scriu toate astea. Ca sa ma pot privi si maine dimineata in oglinda si sa nu imi fie rusine de mine. Cu orice risc.
Sa nu uit draga Sistemule: este adevarat ca nimeni nu mai are nevoie de avocati. Dar avocatii pot rezolva problemele, inclusiv ale Sistemului. Pentru ca la asta se pricep cel mai bine.
