22/04/2019
Dragi colegi,
Am luat decizia de a candida pentru Consiliul Baroului Iași și de a mã implica mai mult în activitatea profesiei noastre. Nu îmi propun sã prezint planuri ample de campanie și nici să promit schimbări radicale, făcute peste noapte, căci marile schimbări încep cu pași mici, dar cu șanse mari de reușită.
Iată, pe scurt, ce îmi propun:
- Digitalizarea repartizării oficiilor și implementarea unei platforme electronice ( prin care avocații din Baroul Iași să fie informați cu privire la delegațiile emise și plata acestora) sunt esențiale. Suntem în secolul al XXI -lea și nu mai putem gândi și munci doar cu uneltele secolului al XIX -lea. Consider că este necesară implementarea cât mai rapidă a unei platforme online care, pe baza unor criterii obiective și bine stabilite, să aducă echitate în zona repartizării oficiilor și care să asigure un grad cât mai mare de transparență. Aceeași platformă ne va putea permite să ne declarăm veniturile, să achităm contribuțiile către Barou, dar în același timp să putem comunica eficient. Finalmente, printr-o colaborare cu INPPA, această platformă se poate dovedi un instrument extrem de util în pregătirea profesională, prin oferirea accesului la cursuri și conferințe online ( pe modelul platformei UNPIR ), prin diseminarea practicii judiciare relevante și chiar prin posibilitatea de a dezbate problemele cu care ne întâlnim în activitatea noastră de zi de zi.
- Educație, pregătire, performanță. Voi interveni și susţine acţiunile necesare astfel încât Baroul Iași, alături de INPPA, sã ofere mai multe oportunități de pregătire continuă. Baroul Iași trebuie să folosească la maximum – în beneficiul tuturor membrilor săi - avantajul de a fi oraș universitar și de a avea în rândurile membrilor Baroului numeroase cadre didactice : sprijinirea avocaților recent intrați în profesie prin oferirea unor facilități precum participarea gratuită la conferințe, acordarea de acces gratuit la platforme legislative, facilitarea identificării unor oportunități de colaborare prin intermediul platformei electronice
- Voi sprijini organizarea cu regularitate a unor evenimente profesionale împreună cu organele altor profesii din sistemul juridic : UNPIR, UNEJ, UNNP, ANEVAR etc. pentru a facilita schimbul de informații și, totodată, networking-ul.
• Muncă, nu chin !
- Instalarea în Baroul Iași și în spațiile dedicate avocaților a unor Xerox-uri, imprimante și PC-uri conectate la internet și cu acces la platforme legislative, pe care să le putem accesa în scop profesional. Plata acestor servicii se poate face prin intermediul unor carduri, pe modelul aplicat în Biblioteca Centralã Universitară;
- implementarea sistemulului de plată cu card-ul a contribuțiilor către Barou sau prin intermediul platformei on-line;
În final, vă spun ce anume cred că mă recomandă pentru această demnitate .
În primul rând , sunt un avocat cu suficientă experiență încât să înțeleg problemele care cu adevărat contează pentru creșterea calității actului avocațional, pentru ușurarea muncii avocaților și creșterea prestigiului Baroului Iași. În același timp, sunt încă suficient de tânăr pentru a-mi fi pâstrat foarte vii dorința,entuziasmul și puterea de a schimba lucrurile, pas cu pas, având convingerea fermă că pot contribui la îmbunătățirea imaginii și activității Baroului nostru.
În al doilea rând, de 15 ani arbitrez baschet la cel mai înalt nivel și - în aceasta calitate - am învățat să fiu independent și imparțial , să cântăresc rapid situații și - de ce nu ? - să intervin cu tact în situații tensionate. Am deprins să fac față presiunilor venite din toate părțile ( antrenori, jucători ori suporteri recalcitranţi) dar am reușit de fiecare dată să-mi duc la îndeplinire misiunea în mod independent și fără parti-pris-uri, procedând întotdeauna așa cm îmi dictează știința, conștiința și - deopotrivã ! – bunul simț.