02/06/2026
Cauza de nepedepsire din Legea evaziunii fiscale poate fi aplicata nu numai in cazul platii voluntare ci si in cazul recuperarii prin executare silita. Recurs in casatie. Dispunere rejudecare
Dp 886/RC/15.12.2025 ICCJ SP
Analizând criticile recurentului inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile articolului 10 alin. (11) şi (12), în vigoare anterior modificării aduse prin Lege 126/2024, aveau următorul conţinut:
(11) În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.
(12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (11)."
Aşadar, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile trebuie să fie achitat până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
În speţă, prejudiciul stabilit iniţial de către instanţa de fond a fost recuperat înainte de soluţionarea cauzei în primă instanţă. În acest sens, prima instanţă a stabilit un prejudiciu în cuantum de 498.811 RON, constatând că acesta a fost acoperit integral, în condiţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005.
Deşi prin decizia instanţei de apel a fost stabilit un cuantum al prejudiciului superior celui reţinut în primă instanţă, constatându-se că, în mod greşit, instanţa de fond a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat de către inculpatul A., ca administrator de facto al societăţii S.C. C. S.R.L., respectiv inculpata S.C. C. S.R.L. - prin administrator de facto A., este de doar 498.811 RON, din care 201.155 RON reprezintă impozit pe profit şi 297.656 RON TVA, inculpatului nu i se poate imputa neplata unui prejudiciu stabilit abia prin hotărârea definitivă, când nu mai avea posibilitatea efectivă de a beneficia de cauza de nepedepsire.
Inculpatul nu avea posibilitatea de a cunoaşte cuantumul exact al prejudiciului, întrucât acesta a fost stabilit definitiv abia prin hotărârea instanţei de apel, societatea inculpată fiind executată silit anterior pronunţării hotărârii în primă instanţă.
Referitor la aspectele reţinute în cuprinsul deciziei instanţei de apel, în sensul că incidenţa cauzei de impunitate presupune îndeplinirea, în mod cumulativ, a mai multor condiţii printre care se numără şi cea a acoperirii prejudiciului ca urmare a unei acţiuni voluntare a autorului sau a participanţilor secundari la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, Înalta Curte apreciază că plata realizată prin executare silită poate fundamenta beneficiul conferit de dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, întrucât aplicarea acestor dispoziţii legale nu este condiţionată de caracterul exclusiv voluntar al executării obligaţiei fiscale, ci de rezultatul obiectiv al acoperirii integrale a prejudiciului, anterior momentului prevăzut de lege.
Un argument în plus în acest sens este şi faptul că dispoziţiile art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 conferă posibilitatea şi celorlaţi coinculpaţi care nu au achitat prejudiciul să beneficieze de această plată.
Dispoziţiile art. 10 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 241/2005 nu prevăd în mod expres că prejudiciul trebuie achitat de o anumită persoană, ci instituie o cauză de nepedepsire pentru inculpat atunci când se acoperă integral prejudiciul, precum şi o majorare de 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, fără a fi menţionată persoana care trebuie să achite prejudiciul.
Deopotrivă, textul legal nu face nicio distincţie între modalitatea de recuperare a prejudiciului - voluntară sau prin executare silită, fiind aplicabil principiul de interpretare potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".
Aşadar, incidenţa cauzei de nepedepsire nu depinde de un anumit comportament adoptat de către inculpat, care să evidenţieze o "căinţă" din partea acestuia, ci de împrejurarea obiectivă a achitării integrale a sumei reprezentând prejudiciul majorat cu 20% la care se adaugă accesoriile.
În ceea ce priveşte criticile privind cuantumul prejudiciului, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi contestat în actualul cadru procesual, respectiv în recurs în casaţie, având în vedere natura acestei căi extraordinare de atac. Totodată, Înalta Curte constată că neplata unui prejudiciu stabilit prin hotărârea definitivă de condamnare nu îi poate fi imputat inculpatului, pentru a exclude beneficiul conferit prin cauza de nepedepsire prevăzută de lege, mai ales că societatea coinculpată fusese executată silit de către partea civilă A.N.A.F. înainte de soluţionarea cauzei în primă instanţă.
Aşadar, în contextul recursului în casaţie declarat de inculpat, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de apel a făcut interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (11) şi alin. (12) din Legea nr. 241/2005, însă, prin raportare la limitele recursului în casaţie şi la împrejurarea că baza factuală stabilită de către instanţa de apel nu poate fi repusă în discuţie, prin urmare nici cuantumul prejudiciului reţinut cu titlu definitiv de către instanţa de apel nu poate fi contestat pe calea recursului în casaţie, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.