30/03/2024
Mens sana in corpore sano!
Președintele României a semnat, în data de 25.03.2024, decretul pentru promulgarea Legii privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (PL-x 816/2023)
Art. 1. – (1) În scopul prevenirii şi combaterii faptelor din sfera licitului de droguri, precum şi pentru a evita riscul recidivei, se organizează Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri, denumit în continuare Registrul.
(2) Registrul reprezintă un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis următoarele infracţiuni:
a) cele prevăzute la art. 2, 3, 5, art. 6 alin. (1) și (2) și la art. 7 – 12 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) cele prevăzute la art. 16 și 17 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 2. – (1) În Registru se ţine evidenţa:
a) persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri de siguranță în legătură cu infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) de către organele române competente;
b) persoanelor de cetăţenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe cu privire la săvârşirea unei infracţiuni din cele prevăzute la art. 1 alin. (2).
(2) Nu se înscriu în Registru persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres în cadrul unui proces penal.
Art. 3. – În înţelesul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a) copia de pe Registru – documentul eliberat autorităţilor române competente, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea;
b) stat membru – statul membru al Uniunii Europene;
c) stat terţ – statul care nu este membru al Uniunii Europene;
d) locație – imobilul în care persoana înscrisă în Registru locuiește/se găsește o perioadă nedeterminată sau imobilul în care aceasta își desfășoară activitatea.
Art. 4. – Comunicarea datelor din Registru se face în condiţiile prezentei legi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale prevederilor legale în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal.
Art. 5. – (1) Registrul se organizează de Ministerul Afacerilor Interne şi se ţine de unităţile Poliţiei Române, prin structuri specializate în acest domeniu.
(2) Registrul se constituie ca o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar, constituit potrivit Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Registrul poate fi interconectat cu alte baze de date ale Poliţiei Române.
Art. 6. – Evidenţa informatizată a Registrului şi evidenţa informatizată dactiloscopică şi a datelor genetice judiciare se organizează şi funcţionează în cadrul Poliţiei Române, care asigură şi coordonarea activităţilor desfăşurate în aceste domenii.
…………………………………
Art. 24. – Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cm urmează:
1. La articolul 1 alineatul (3), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:
„f) prevenirii şi combaterii faptelor din sfera traficului de droguri.”
2. La articolul 4 alineatul (1), după litera b1) se introduce o nouă literă, lit. b2), cu următorul cuprins:
„b2) persoane înscrise potrivit legii în Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni din sferatraficului de droguri.”
Art. 25. – Prevederile art. 22 intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=21443