19/12/2023
Modificarea legii evaziunii fiscale sau cât mai costă o judecată. Ești contribuabil în România? Ghinion
Legiuitorul român funcționează, de regulă, în materie penală, ca un legiuitor pasiv, așteptând să mai desființeze Curtea Constituțională ceva texte, să mai pronunțe CEDO sau CJUE ceva hotărâri, să se mai adopte câteva directive care trebuie transpuse. Ne-am obișnuit cu ideea, până la urmă nu mai are nimeni așteptări.
Îmi amintesc cât de ridicoli am putut să fim (eu și alți practicieni ai dreptului penal) când, la invitația Ministerului Justiției condus de Tudorel Toader, ne-am înghesuit să scriem propuneri de modificări ale codurilor, penal și procesual penal. Ne-a dat și termen, l-am și respectat :) cu eforturi supraomenești, dar, vorba ‘ceea, am fost ceas.
Sporadic, legiuitorul devine activ. În aceste cazuri fie durează 5 ani adoptarea unor legi care se abrogă apoi, treptat (a se vedea Codul penal și Codul de procedură penală), prin decizii de neconstituționalitate sau se explică/interpretează continuu, căci altfel nu-i chip să faci ceva cu ele, prin decizii ale Înaltei Curți, fie durează 5 minute, un proces intens de legiferare la capătul căruia de obicei se oprește totul ca urmare a admiterii unei obiecții de neconstituționalitate privind întreaga lege.
Ultimul proiect de modificare a legii evaziunii fiscale pare să se încadreze perfect în categoria a doua. Cu toate astea, atât de des s-a plâns executivul de sărăcia bugetului în ultimele săptămâni că nu-i exclus ca acest proiect să capete undă verde, pe principiul mai strângem ceva bănuți și pe urmă om vedea, se mai așază lucrurile, or mai invoca acuzații excepții, mai reglează din mers instanțele, în fond nicio lege nu-i perfectă...
Primul aspect care mi-a sărit în ochi citind proiectul în ultima sa formă este diferența enormă, ca de la cer la pământ, între ipotezele de la art. 9 și cele de la art. 9 ind. 1 sau 9 ind. 2, nu am înțeles exact numerotarea acestor texte. Din câte știu, art. 9 nu este urmat de art. 9 ind.1, prin urmare nu văd cm am putea sări direct la 9 ind. 2. În fine, acest nou articol ar avea următorul conținut:
Art.9 ind.2.- (1) Constituie infractiune și se pedepsește cu inchisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitarii unor drepturi orice actiune comisa in cadrul unor scheme frauduloase avand ca efect diminuarea cu eel putin 1.000.000 euro, in echivalentul monedei nationale, a resurselor bugetului de stat, prin:
a) utilizarea sau prezentarea de declaratii sau documente false, documente electronice false, incorecte sau incomplete privind TVA;
b) nedivulgarea in mod intentionat de informatii privind TVA, atunci cand aceste informatii trebuie divulgate potrivit legii;
c) prezentarea de declaratii corecte, declaratii electronice corecte privind TVA pentru a masca in mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursari de TVA.
(2) Tentativa la infractiunea prevazuta la alin.(l) se pedepsește.
Dincolo de faptul că nu înțeleg în ruptul capului cm ar putea fi săvârșită o infracțiune de evaziune fiscală prin prezentarea de declarații corecte privind TVA (nu comentați, știu că s-a copiat din dreptul UE, dar dacă acolo s-a scris enormitatea asta nu e musai să fie copiată întocmai, CCR are ce face pe câțiva ani de acum înainte), este interesant că în sfârșit apare sintagma „diminuarea bugetului de stat” în legea evaziunii fiscale.
Dacă nu aș ști ce mare nimic urmează acestei apariții, m-aș putea bucura că, iată, nu mai e posibilă evaziunea fără prejudiciu.
Pentru neavizați, subliniez că sunt sute sau mii de cazuri de evaziune pe rol în care nu există prejudicii la buget, toate de tipul cheltuieli (să zicem fictive) la o firmă, venituri impozabile la cealaltă care a emis factura, zero prejudiciu la stat sau de tipul TVA deductibil la cumpărător, TVA colectat și plătit la vânzător, zero prejudiciu la stat.
Revenind, introducerea cerinței diminuării bugetului ar trebui să conteze și pentru art. 9, însă cel mai probabil se va face „o distincție” între furtul de TVA și furtul de alte taxe, nu întrebați de ce, căci știți răspunsul: să fie bani la buget, dă-i încolo că au de unde plăti șamd.
Un legiuitor onest ar fi modificat și art. 9, că tot a majorat pedeapsa de la alin. (1) și ar fi scris frumos:
Constituie infractiuni de evaziune fiscala i se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda urmatoarele fapte de sustragere de la indeplinirea obligatiilor fiscale care au avut ca efect diminuarea resurselor bugetului de stat:
E greu? E complicat? Nu, dar de ce să stricăm ceva ce funcționează? Să facă avocații apărări, să vadă instanțele ce și cum, se descurcă ei dacă sunt nevinovați.
Legiuitorul introduce și o infracțiune ușor halucinantă, un fel de spălare de bani care nu există, pedepsind creditarea făcută în scopul de a plăti :)
Art.9 ind. 3.- Constituie infractiune și se pedepsește cu inchisoare de la 3 la 10 ani i interzicerea unor drepturi sau cu amenda operatiunea de creditare efectuata in mod direct sau indirect de catre orice persoana fizica, avand drept scop efectuarea unor plati cu sume de bani care provin din omisiunea evidentierii in actele contabile, a operatiunilor comerciale efectuate i/sau a veniturilor realizate, a unuia sau mai multor contribuabili.
Dar trofeul inspirației se dispută între autorii art. 10 și, respectiv, art. 10 ind. 1 (nici aici nu înțeleg cm vin textele, eu știam că există art. 10 ind.1, dar în proiect scrie că acum se întroduce).
Art. 10 este un fel de răspuns la întrebarea: cât costă judecata? Dacă plătești în 30 de zile de când s-a terminat controlul și pui pe masă 15% în plus față de debit și accesorii, nu mai ești pedepsit și organele nici măcar nu sesizează parchetul. Bine, mai greu de înțeles cine și cm zice că ai săvârșit infracțiunea, aparent tu ești singurul care spui asta.
Dacă plătești în cursul urmăririi penale și pui pe masă un plus de 25% față de debit și accesorii, la fel, fapta nu e pedepsibilă. Prețul crește la 50% dacă plătești până la soluția primei instanțe și devine 100% dacă îndrăznești să ajungi în apel.
Toate astea dacă suma reprezentând debit nu depășește 1.000.000 euro.
Termenul de prescripție curge pentru tot universul altfel decât pentru contribuabilul român. După sute de ani de evoluție a dreptului penal, legiuitorul nostru zice:
Art.10 ind.1 In cazul infractiunilor prevazute de prezenta lege, termenul de prescripție al raspunderii penale incepe sa curga de la data sesizarii organului fiscal sau de la data sesizarii organului de urmarire penala, dar nu mai tarziu de IO ani de la data comiterii infractiunii.
Ar fi multe de spus, dar nu e locul aici.
În legătură cu pedepsele, am mai scris că erau, oricum, cele mai mari din UE și chiar din lume. Legea asta îmi amintește de Hi**er. Pentru el justiția însemna achitare sau decapitare (nu se referea la bani, dar putem face un update demn de secolul ăsta).
