Sergiu Bogdan & Asociaţii

03/12/2024

Statul Român condamnat de CEDO pentru că a eșuat să protejeze o victimă într-un caz flagrant de violare a vieții private
* CEDO consideră îngrijorător refuzul procurorului de a respecta o decizie a instanței.

Violarea vieții private prin transmiterea imaginilor intime mai multor persoane, postarea lor pe grupuri publice de pe conturi de Facebook ce aparent aparțineau victimei, amenințarea cu publicarea lor și/sau publicarea pe site-uri de escorte, urmate de o anchetă nu doar ineficientă, ci condusă voit astfel încât să umilească și să revictimizeze victima, pentru a o determina fie să renunțe la plângere fie să suporte umilința unei soluții de renunțare la urmărirea penală motivată de culpa sa (sic!), au dus azi, 03.12.2024, la condamnarea României în cauza M.Ș.D. contra României.
Societatea noastră a acordat asistență juridică în aceasta cauză începând cu data de 14.12.2018. Cauza poate fi regăsită aici.
https://hudoc.echr.coe.int/eng #{%22itemid%22:[%22001-238271%22]}
În aceasta cauză, CEDO a stabilit ca autoritățile române, în special organele de urmărire penală – polițiștii și procurorii, au eșuat în efectuarea unei anchete efective, deși au avut la dispoziție 6 ani, victima depunând plângerea imediat după comiterea primelor acte materiale (2016) ajungându-se ca, în final, toate cele patru infracțiuni din acest caz să fie prescrise.
Imediat după depunerea plângerii, deși victima a informat organele de poliție că agresorul continuă să publice online imaginile ei intime pe diverse site-uri și pagini de Facebook, autoritățile române nu au luat nicio măsură pentru a opri agresorul. Victima este chemată în mod repetat la declarații, in timp ce agresorul este acuzat oficial de faptele comise după un 2 ani și 5 luni.
Câteva elemente din acest caz ce au stat la baza deciziei CEDO:
Procurorul de caz a decis în 2020 că publicarea unor poze intime fără acordul victimei, poze care au ajuns la agresor în mod licit, nu constituie infracțiunea de violarea vieții private prev. de art. 226 alin. (2) C.pen.
De asemenea, cu privire la infracțiunea de fals informatic, procurorul a ales să dea o soluție de renunțare la urmărirea penală, motivând că Statul nu are niciun interes în continuarea anchetei, că vina o poartă victima care a condus o relație de o „sexualitate exacerbată” prin trimiterea de poze intime (deși era într-o relație de prietenie cu agresorul la acel moment), iar scopul agresorului a fost „pueril”, „răzbunarea” fiind astfel acceptabilă în această situație. Înregistrările efectuate de victimă - în care se aude cm i se spune „speram să te sinucizi” - sunt total ignorate de organele de cercetare penală. Cinic, se arată că o continuare a anchetei nu i-ar face bine victimei, riscând să-i creeze anxietate.
Ordonanța de clasare și renunțare la urmărirea penală nu ni se comunică (nici nouă, nici victimei), și ajunge să fie confirmată fără ca noi să fim citați în cadrul acestei proceduri. Contestația noastră împotriva soluțiilor de clasare și renunțare ajunge, după 5 luni, la același judecător, iar acesta o respinge.
Saga acestui caz continua tot în defavoarea victimei. Se admite o contestație în anulare (despre acest lucru am scris aici https://portal.penalmente.ro/index.php/1857/), se infirmă soluția de renunțare la urmărirea penală și se indică procurorului să continue cercetările. O nouă soluție similară nu mai putea fi dată. Cu toate acestea, procurorul sustine că decizia instanței este greșită deoarece cererea noastră trebuia respinsă ca inadmisibilă, o ignoră și dispune clasarea pe temei ne bis in idem, considerând renunțarea anterioară, desființată de instanță, încă în ființă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut cu referire la această ultimă soluție: (parag. 150)„ Curtea apreciază că decizia parchetului este deosebit de îngrijorătoare, având în vedere că semnalează un refuz flagrant de a urma instrucțiunile unei instanțe, deși – după cm a subliniat Judecătoria – acesta era obligat legal să facă acest lucru”
În final toate infracțiunile au ajuns să fie prescrise.
Concluzia Curții (parag. 156) este că Statul Român a eșuat în a proteja victima, exprimându-și dubiul cu privire la capacitatea mecanismului juridic național de a produce efecte suficient de descurajatoare pentru a proteja victimele de astfel de acte, care permit făptuitorilor să scape de răspundere.
În realitate, suntem în fața unui refuz voalat dar, din păcate, constant, al organelor de cercetare penală de a investiga efectiv astfel de cauze, afirmație pe care o facem având în vedere dosarele similare pe care le avem în lucru la acest moment.
Într-un stat de drept asemenea comportament ar trebui să ducă la excluderea procurorului din magistratură sau măcar la sancționarea lui. În România însă, de facto, magistratul – pentru că procurorul continuă să fie magistrat – nu răspunde.

03/11/2023

Societatea noastră de avocatură anunță oportunitatea efectuării unui stagiu de practică pe o perioadă de 3 săptămâni, începând cu data de 14.11.2023.
Rugăm studenții anului IV interesați (care au promovat examenele de Drept penal. Partea specială) să transmită pe adresa de e-mail ([email protected]) până în data de 08.11.2023 (ora 23:59) un CV și o scrisoare de intenție. Persoanele selectate în vederea efectuării stagiului de practică vor fi anunțate din timp.

08/06/2023

Compromiterea unei persoane (polițistă) prin acuzația nejustificată de compromiterea intereselor justiției.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș din 26.04.2023 s-a decis definitiv că fapta polițistei, șefa Biroului Control Intern din cadrul IPJ Mureș („reținută” de procurorii de pe lângă Parchetul Sighișoara în decembrie 2022, așa cm rezultă și din comunicatul trimis de parchet presei- https://ardealnews.ro/2022/12/20/seful-biroului-control-intern-din-cadrul-ipj-mures-seful-politiei-statiunii-sovata-si-doi-agenti-de-politie-au-fost-retinuti/) nu este prevăzută de legea penală întrucât acesteia îi lipsesc atât tipicitatea (sub aspect obiectiv și subiectiv), cât și antijuridicitatea, două dintre trăsăturile esențiale pentru ca o fapta sa constituie infracțiune.
La momentul reținerii, în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara se preciza faptul că în timp ce erau desfășurate activități de urmărire penală de către procuror, cu privire la faptele comise de agenții de poliție din cadrul Secției 14 de Poliție Ghindari, în data de 6 și 7 decembrie 2022, șefa Biroului Control Intern din cadrul IPJ Mureș și șeful Poliției Stațiunii Sovata au divulgat fără drept informații confidențiale din dosar către anumiți lucrători de poliție din cadrul Secției 14 de Poliție Ghindari, ceea ce a permis agenților de poliție vizați de cercetări să încerce influențarea martorilor și întocmirea de documente false, în scopul împiedicării răspunderii penale. Totuși, cercetările din acest dosar au infirmat complet această versiune prezentată publicului.
Compromiterea polițistei s-a realizat prin faptul că procurorul care a emis mandat de reținere știa sau cel puțin trebuia să știe câteva lucruri simple, dar esențiale:
În primul rând, acesta trebuie să știe că faptele pentru care a acuzat public polițista, și dacă ar fi fost adevărate, nu erau de competența Parchetului local (acest lucru rezultând din faptul că procurorul de caz a schimbat încadrarea juridică în fapte ce nu sunt de competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara și a continuat nelegal procedurile judiciare în dosarul în care chiar el a observat că nu mai este competent material).
În al doilea rând, ordonanța de delegare pretins „confidențială” a fost comunicată chiar de procuror într-o manieră ce o făcea să nu mai fie confidențială (prin faxul instituțional al Parchetului și al IPJ Mureș, modalitate care implica și divulgarea implicită a conținutului ordonanței cel puțin către operatorii faxului din cadrul parchetului și cei ai poliției).
În al treilea rând, ordonanța de delegare era imposibil de pus în practică deoarece nu cuprindea și ordonanța de ridicare de înscrisuri așa cm prevedea legea. Polițista acuzată pe nedrept a încercat să acopere acest viciu de procedură emițând „o adresă” care să permită ridicarea înscrisurilor solicitate (care au fost de altfel predate procurorului și care nu au influențat în niciun fel actul de justiție în dosarul în care au fost solicitate).
Actul imputat polițistei în comunicatul de presă era faptul că ar fi comunicat unor polițiști vizați aspecte confidențiale. Considerăm că este vădit abuziv și imoral să acuzi o persoană care doar a încercat să remedieze erorile de procedură și de strategie de anchetă ale procurorului. În concret, observând imposibilitatea de a pune în practică ordonanța de delegare, polițista a solicitat și obținut sprijinul conducerii IPJ pentru a primi sprijin tehnic de la alți polițiști disponibili din Poliția Sovata (alții decât cei posibili vizați care oricum nu erau indicați în ordonanța de delegare). Conduita activă a clientei noastre a făcut posibilă respectarea în integralitate a solicitării Parchetului Sighișoara, fiind în prezența facilitării realizării actului de justiție și nu a compromiterii acestuia. Glumind, și dacă aceasta ar fi dorit să divulge ordonanța, acest aspect era problematic de făcut din moment ce polițiștii vizați nu erau indicați în ordonanța respectivă.
În mod ironic, comunicarea prin fax a ordonanței de delegare, care oricum nu avea nicio referire că ar fi confidențială (dincolo de situația obișnuită), de la IPJ către Poliția Sovata, realizată instituțional de polițistă, a fost considerată de procurorul de caz ca fiind ilegală în condițiile în care exact aceeași modalitate a fost folosită și de către același procuror.
Oare actul de justiție a fost compromis de o polițistă care a încercat să pună în aplicare o ordonanță emisă cu serioase vicii de legalitate (care nu era însoțită nici de ordonanță de ridicare de înscrisuri, și nici de mandatul de aducere sau de citare de martori, deși Biroul de Control Intern era delegat „să ridice înscrisuri” și „să aducă martori la Parchetul Sighișoara”), fiind totodată adresată unei structuri care nu avea de regulă competențe în acest sens, nu avea personal și dotări pentru a căuta și aduce simultan 4 martori cu adrese indicate orientativ, în maxim 12 ore?
Singurul lucru care a fost compromis a fost încrederea în justiție și imaginea publică a polițistei, fiind dovedit că aceasta a fost acuzată și reținută pe nedrept. Ne întrebăm dacă această compromitere publică a fost comisă din culpă sau cu intenție și cine oare va răspunde pentru ea...
Singurul aspect „pozitiv” din această speță îl constituie crearea de practică judiciară care să confirme că o conduită similară nu constituie infracțiunea de compromiterea intereselor justiției, indicându-le cetățenilor aflați într-o asemenea situație că nu vor fi sancționați penal.
În prezenta cauză, apărarea a fost realizată de către avocați din cadrul SCPA „Sergiu Bogdan & Asociații”.

24/05/2023

În data de 4 mai, societatea noastră de avocatură a participat prin intermediul av. coord. Sergiu Bogdan la evenimentul Jobfest. În cadrul evenimentului, am oferit o scurtă perspectivă a profesiei de avocat (în special din perspectiva societății noastre de avocatură). În final, dorim pe această cale să mulțumim Elsa Cluj-Napoca pentru invitația la eveniment!

17/05/2023

Azi vă facem cunoscut încă un succes al echipei noastre.
Clientul nostru a fost trimis în judecată în anul 2020 pentru comiterea în anul 2016 a infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, prevăzută de art. 18 ind. 2 din Legea nr. 78/2000. Fondurile europene au fost obținute de clientul nostru pentru a crea mai multe structuri de economie socială, care să devină funcționale, fiecare dintre aceste structuri fiind entități juridice distincte de cea a clientului nostru. Pentru clientul nostru implementarea consta în virarea sumelor necesare către aceste entități, obligație îndeplinită și validată de autoritatea competentă. Din cauza întârzierii plății fondurilor europene, entitățile nou create nu au reușit să-și implementeze propriile proiecte, rămânând bani în conturile lor la sfârșitul perioadei de implementare.
În materialitatea sa, fapta imputată clientului nostru consta în faptul că sumele de bani rămase ca urmare a neputinței de a implementa proiectul și restituite clientului nostru în perioada de verificare a sustenabilității, nu au fost returnate de acesta autorității competente imediat după restituire, fiind folosite în alte scopuri.
Fiind vorba despre fonduri reținute, nu obținute, din Bugetul Uniunii Europene, am reușit în apel să obținem achitarea clientului nostru având în vedere că fapta sa nu era prevăzută de legea penală până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 283 din 08.12.2020. Judecătorii din faza apelului au argumentat că o interpretare contrară ar contraveni principiului legalității incriminării. Cu privire la calificarea fondurilor ca fiind reținute și nu obținute din bugetul Uniunii, judecătorii au analizat situația de fapt și au recurs la interpretarea gramaticală a noțiunii de „reținute” pentru a le califica astfel, după ce judecătorul fondului le-a calificat ca fonduri obținute din bugetul Uniunii. In plus, au arătat că scadența restituirii fondurilor a intervenit la aproape un an față de data reținută în rechizitoriu ca moment am comiterii faptei
Ceea ce este frapant în această speță este faptul că rechizitoriul a fost emis după apariția Legii nr. 283 din 08.12.2020, respectiv după ce noi am argumentat în cursul urmăririi penale că inclusiv modificarea adusă de aceasta, prin introducerea în cuprinsul textului art. 18 ind. 2 din Legea nr. 78/2020 a sintagmei „reținute”, dovedește că anterior fondurile reținute nu puteau fi obiect material al infracțiunii, modificarea legislativă fiind altfel lipsită de sens. În absența acestei intervenții legislative, textul art. 18 ind. 2 din Legea nr. 78/2020 nu putea fi interpretat în sensul că ar include și fondurile reținute nu doar cele obținute din Bugetul Uniunii Europene, existând o diferență clară între cele două noțiuni inclusiv la nivel european.
Un proces care a durat aproape 4 ani, care a generat costuri și stres pentru client, pentru ca în final să se constate că fapta sa nu este prevăzută de legea penală, nu ne face decât să ne întrebăm când va înceta practica unor procurori de a trimite în judecată fapte cu „iz” penal, fără fundament .

26/04/2023

Ne bucurăm să anunțăm apariția actualizată a lucrărilor colegilor noștri, av. dr. Sergiu Bogdan și av. dr. Doris Alina Șerban. Lucrările „Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției”, precum și „Drept penal. Partea speciala. Infracțiuni contra patrimoniului, contra autorității, de corupție, de serviciu, de fals și contra ordinii și liniștii publice” sunt disponibile la Editura Universul Juridic. Lucrările au fost actualizate atât din perspectiva modificărilor legislative, cât și a jurisprudenței CCR sau ICCJ. Lucrările fac referire totodată la peste 400 de spețe din practica judiciară.

27/02/2023

Din nou despre prescripție sau despre interese

Personal am fost surprins de numărul mare de sesizări adresate ICCJ pentru a permite nerespectarea deciziilor CCR. Am așteptat însă deciziile ICCJ cu privire la aplicabilitatea prescripției după deciziile CCR și efectele lor asupra cazului de contestație în anulare legat de prescripție. Sincer am crezut că lucrurile, de altfel simple ca problemă juridică, s-au clarificat pe deplin. În ciuda acestui aspect observ că prin anumite decizii unele instanțe reiau argumentul lipsit de buna-credință a celor care își invoca propria culpă (culpa constând în faptul că după 2018 s-au comportat ca niște legiuitori completând legea cu cazuri de întrerupere a prescripției ce nu erau în nicio lege). Astfel, se reia argumentul cu care instanța a sesizat ICCJ, respectiv dacă este relevant sau nu ce lege a aplicat judecătorul la momentul în care a dispus condamnarea definitivă. Așadar, se ignoră simplu faptul că ei au omis să analizele și aplicabilitatea eventuală a prescripției. Nu poți susține că destinul unui om depinde doar de noroc, adică dacă din alte motive instanța a ales legea nouă ai scăpat, iar dacă nu -... curat violare de drepturi, dar umflați-l...Întrebarea este din categoria întrebărilor fundamentale la bere...: „Ce a fost prima dată? oul sau găina?”. Ai analizat prima dată prescripția și apoi ai stabilit legea mai favorabilă sau prima dată ai ales legea penală mai favorabilă și apoi prescripția? În realitate analiza este globală și se face în același timp și din oficiu. Dacă ai ales legea pentru că ai omis să analizezi și prescripția nu este o eroare de fond, este una de procedură și așa zice și ICCJ simplu. Dar noi vrem să amestecam și ceva fond în discuție ca să rămână neaplicabil cazul de contestație în anulare ca în final să nu refacem judecata pe fond. Nu știu cm se face dar parcă suntem experți ca popor în a găsi argumente „imbatabile” atunci când vrem să facem voit și conștient o nedreptate. Argumentele sunt imbatabile deoarece le cred cu convingere cei care și le propun. Adică se conving pe sine că au dreptate iar bula din care fac parte validează automat raționamentele. Nicio surpriză, doar ești în aceeași bulă...
Argumentele juridice s-au spus și nu vreau sa le repet pentru că toți le știm, doar că unora nu ne convin efectele unei justiții care se mai face și pentru „oamenii răi” (cel puțin așa suna reclama...). Mi se pare uneori că justiția, la fel ca în reclama pe bani europeni, se face pentru imaginea justiției. Ceea ce nu vrem să acceptăm este că justiția devine reală „doar în fiecare cauză” și nu există o justiție absolută. Dacă ar exista justiție absolută ar însemna că trebuie să ne asumăm rolul de justiție divină. Deși maxim dezamăgit, dar nu surprins de o atare abordare, vreau doar să fac doar mici observații ce mie personal mi se par de o „injustețe” crasă. Adică deși se scrie în cărți (chiar și în cărțile autorilor care au lansat interpretarea contrară) că alegerea legii mai favorabile NU constituie o schimbare de încadrare juridică (chiar dacă unii doar de frumusețea artei așa procedează) iată că totuși aspectul „pur decorativ” devine elementul esențial al analizei prescripției în cauzele definitiv judecate în care instanța a uitat (din culpă, este adevărat, sau din prea multă încredere în sine) să aleagă corect legea mai favorabilă deși aceasta era obligația ei.
În vara trecută ne „forțam” să spunem că prescripția este o instituție de procedură și de aia nu se aplică legea penală mai favorabilă. După deciziile ICCJ ne-am mutat la „procedurism” pur. Adică afirmăm tranșant că deși este greșită hotărârea definitivă de condamnare (pentru că trebuia ca prin alegerea corectă a legii mai favorabile instanța să constatate prescripția răspunderii penale) „autoritatea de lucru judecat” este așa de importantă că nu se mai poate face nimic. Adică trimiți un OM la închisoare spunându-i că are dreptate, dar cadrul legislativ neadecvat (sau interpretat abuziv s.n. SB) face ca el să trebuiască să execute o pedeapsă pentru o faptă prescrisă la momentul condamnării sale definitive. Și un copil din ciclu primar va înțelege că este nedrept. Iar dacă adulții nu pot aplica ceea ce și un copil ar aprecia ca fiind drept și just înseamnă că deși pretindem că facem justiție, în realitate doar apărăm interese în justiție. Atât tot. Dacă vom enunța că interesul.... statului sau orice alt interes... în anumite dosare este să nu fie aplicate, de data asta, de exemplu deciziile CCR sau ale ICCJ, atunci este mai simplu să o spunem tranșant. Naivii cred că trebuie să acoperim chestiunea cu principii de drept care ar trebui respectate. Doar că atunci justiția nu mai trebuie făcută în numele legii, ci în numele interesului legitim al unui interes al ...statului, al ....justiției sau al nu știu cărui posibil teoretic interes. Din acest motiv am putut lucra chiar de a doua zi după decembrie ‘89 cu un cod de procedură din perioada comunistă... pentru că aceleași legi au devenit democratice prin faptul că interesul este altul...este unul al „statului de drept”. Poate ar trebui sa ne schimbăm numele din facultatea de drept (care are ceva legătură minimă cu „dreptatea”) în „facultatea de interese”. Ar fi mai clar pentru publicul neavizat care speră că se ajunge în justiție pentru a se face dreptate. Cursul pe care îl predau nu s-ar mai numi ”Drept penal -Partea specială” ci „Interes.... penal-Partea specială”.
Închei cu un alt mit exploatat masiv în spațiu public: „Hoții la pușcărie!” Într-un stat de drept un hoț ajunge cel mai greu la închisoare deoarece în statul de drept hoțul are cele mai multe drepturi și poate scăpa „prin tertipuri” de procedură. Într-un stat care are doar ”interese”, acolo hoții ajung rapid depinzând exclusiv de interesul statului sa ajungă acolo. Reamintesc cm prin 2010- 2011 politicienii strigau să meargă corupții la pușcărie iar astăzi unii dintre ei acuză lipsa de stat de drept. Poate că și atunci și acum nu era vorba de stat de drept ci de interesul statului ... de atunci. Acum este un alt interes. Când un funcționar public acuzat de abuz în serviciu pentru că a interpretat sau aplicat greșit o dispoziție legală se apără cu faptul că „așa” se proceda și toți făceau la fel, justiția îi răspunde ritos ca el trebuia să interpreteze legea corect și de aceea este vinovat. I se poate spune și pe latină dacă vrea: nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Adaptat speței, nu te poți scuza și justifica atunci când tu însuți ai greșit interpretarea legii pentru că ți-ai invoca propria culpă. Dar situația se schimbă atunci când alegerea legii mai favorabile greșită este „imputabilă” unor magistrați. Cine își imagina în 2018 că nu este permisă adăugarea la lege când interesul justiției era să o facă.. Cine își imaginează că în 2023 nu se poate repeta faza din 2018...De aia nu are ursul coadă...

13/12/2022

Ne bucurăm să anunțăm că în Revista Caiete de Drept Penal nr. 3/2022 (în curs de apariție) vor putea fi lecturate (și) două articole de specialitate scrise de colegii noștri.
Av. prof. univ. dr. Sergiu Bogdan și av. drd. Laurențiu-Vasile Negrean au scris un articol intitulat „Contrabanda asimilată- continuitatea discontinuității unei incriminări”. Studiul își propune să analizeze în special relația dintre infracțiunea de contrabandă asimilată și infracțiunea de deținere în afara antrepozitului fiscal prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal.
Av. dr. Oana-Bugnar Coldea, în articolul cu titlul „Excesul de legiferare în materie penală. Curtea Constituțională- posibilă „piedică” în calea acestui fenomen?” a analizat problematica excesului de legiferare în domeniul dreptului penal, precum și rolul Curții Constituționale din această perspectivă.

Lectură plăcută!

Cumpara acum Caiete de drept penal nr., data aparitie 31.12.2022, de Streteanu Florin, la pretul de 55.000 lei pe Ujmag.ro

12/07/2022

Societatea noastră de avocatură anunță oportunitatea efectuării unui stagiu de practică pe o perioadă de 3 săptămâni, începând cu data de 20.07.2022. Rugăm studenții anului III sau anului IV interesați (și care au promovat examenele de Drept penal. Partea specială) să transmită pe adresa de e-mail ([email protected]) până în data de 15.07.2022 (ora 23:59) un CV și o scrisoare de motivație. Persoana selectată în vederea efectuării stagiului de practică va fi anunțată din timp.

16/06/2022

Personal nu cred că scopul scuză mijloacele si nici nu cred că în sistemul judiciar trebuie să se compenseze printr-o ”magie” un act injust al unui actor cu un altul, cel puțin la fel de injust, al altui actor. In doctrina criminologică (Becker) arată că o metoda comună a infractorului pentru a trai comod cu el însuși este mecanismul ”justificării” sau ”al neutralizării” adică faptul a-și justifica un act ilegal (infracțional) prin a arăta cu degetul spre cei care, de regulă, realizează actul de justiție susținând în mod mincinos că cei care îl investighează sau îl judecă sunt persoane care se comportă abuziv (fie sunt corupți, de rea-credință sau alte acuze). Așa se justifică convenabil un infractor.
Oare nu acesta este reproșul esențial adus CCR, respectiv că scapă infractorii prin ”deciziile pronunțate” în ultima perioadă. Reamintesc că în 2014 legiuitorul a decis fără nici un motiv real modificarea textului de la întreruperea cursului prescripției într-o formulă neconstituțională (după ce în 2012 a și dublat termenul special). Oare dacă se păstra forma anterioara și actuala din 30 mai 2022 a motivelor de întrerupere a cursului prescripției ar mai fi existat problema de constituționalitate din 2018 sau din 2022 ? Eu speculez că modificarea din 2014 a fost propusă de legiuitor tot ca o soluție de prelungire automată a termenelor de prescripție. Adică a fost ”doar” o soluție instituțională... Nu cred că a fost o soluție necesară pentru reformare reală a codului penal.
De dragul discuției propun două abordări. Sa presupunem că deciziile sunt juste din punct de vedere conceptual și chiar se bucură de consacrare constituțională, deoarece deciziile CCR sunt însăși Constituția. Toată lumea trebuie să le respecte fiind clare fără a face multe analize de virgulițe. Deciziile CCR alături de cele ale celorlalți actori asigură funcționarea unui stat de drept autentic. Nerespectarea lor este un evident act de injustiție.
Varianta doi. Ipotetic, unele decizii ale CCR sunt injuste sau generează sentimentul publicului că ”scapă infractorii”. În acest caz vom eticheta decizia sau Curtea în ansamblu ei ca fiind favorabilă infractorilor și vom face un efort ”anevoios științific” încercând să combatem efectele deciziilor respective, să le aducem prin aplicare la celebra ”formă fără fond” (ca multe alte lucruri in România). Întrebarea pe care o pun este aceea dacă în această ipoteză, când ceilalți jucători ”trișează” cu scopul nobil de a prinde infractorii, se poate discuta despre un act de justiție credibil? Răspunsul este evident unul negativ. Este drumul pe care merg unii jucătorii din sistemul judiciar actual, fiecare pretinzând fals că EL este cel mai important, că doar EL face justiție penală și că în acest demers un jucător poate trișa atunci când ceilalți jucători din sistem trișează la rândul lor (adică, spre exemplu, dacă judecătorul nu citește dosarul atunci și avocatul poate învăța martorii să mintă în dosarul în care îi propune acei martori mincinoși)
Oare există stat de drept (justiție în sensul clasic așa cm cred eu în ea) atunci când actorii principali (legiuitor, executiv, magistrați, avocați, judecătorii CCR, polițiști și alții implicați în activitatea justiție în sens larg) ”trișează”? Există minciuni utile? Răspunsul este în opinia mea în mod cert negativ. Este un exemplu de scoală de injustiție, care prezintă caracteristicile unui stat care nu este ”de drept”. Ceea ce se întâmplă în sistemul judiciar penal de ceva vreme ridică tocmai această problemă. Dacă unul dintre jucători ”trișează” sau abuzează de puterea pe care o are atunci ceilalți ar putea la rândul lor ”trișa legal” pentru a combate efectele primului jucător care a trișat? Personal, cred că o astfel de justificare pentru acțiunea de a trișa nu poate fi acceptată. Statul de drept se bazează pe faptul de A NU TRIȘA NICIODATĂ, chiar dacă a alege calea contrară ar părea mai facil uneori ea având scopul de a ”înfăptui aparent un act de justiție” .
Monologul acesta plictisitor are legătură cu ceea ce se dezbate în spațiu public, respectiv dacă o parte importantă din jucătorii sistemului ce alcătuiesc justiția în sens larg ”trișează”, ceilalți jucători esențiali pot și ei trișa la rândul lor ca răspuns? Așa s-ar putea explica discuția despre efectele deciziilor CCR pe prescripție sau pe dezincriminarea contrabandei asimilate. Niște jucători importanți, nefiind de acord cu consecințele unor decizii, par a invoca ca principiu de luptă politică ”scopul scuză mijloacele”, realizând astfel un ”act de justiție” ”mai aproximativ” l-aș numi eu. Aceasta este diferența esențială dintre sistemul judiciar dintr-un stat de drept și un sistem judiciar ce funcționează doar ca o INSTITUTIE a statului la un anumit moment și nimic mai mult. Într-un veritabil stat de drept contează nu doar aparența unui ”act de justiție realizat pentru un public generic” ci este esențial ca acesta să fie făcut complet, corect, prin respectarea regulilor clare de drept material și de procedură. Statul de drept stabilește reguli ce trebuie respectate de cei care realizează acte de justiție, chiar dacă aceasta presupune un efort personal uriaș. Există și varianta cu specific național, respectiv sa ne comportam așa cm o facem mulți în ”Românica”. Putem să ignoram regulile și procedurile care nu ne convin, găsind tot felul de ”chițibușuri avocațești” cm numea profesorul Matei Basarab încercările nereușite ale unui student de a evita răspunsul clar și corect.
Nu este nimic nou sub soare parcă Caragiale scria ” ...curat neconstituțional dar umflați-l...”.
Așa se pot explica cu ușurință multe dintre argumentele sau demersurile oferite ca exemplu de practica instituțională în spațiu public ca ”rețetă” în a nu aplica deciziile CCR care nu convin la un anumit moment.
Mă întreb sincer și naiv. Oare acesta este mesajul corect pentru justițiabili? Actorii principali, cei care asigură funcționarea principiilor statului de drept și care contestă de fapt legitimitatea unor decizii ale CCR transmit pentru public ”îndemnul” de a nu respecta deciziile judecătorești pretextând că, puține desigur, ele nu sunt tocmai juste. Nu există nici un sistem judiciar infailibil. Dacă ”scopul scuză mijlocele” atunci argumentele din spațiul public privind efecte pe care le produc deciziile CCR pe prescripție sau pe dezincriminarea contrabandei asimilate nu cred că trebuie tratate ca veritabile argumente. Mie îmi par mai mult doar ”justificări” mai mult sau mai puțin meșteșugite. Pentru că ...POT. Foști colegi practicieni îmi reproșează că nu îi învățăm pe absolvenții noștri să fie magistrați sau buni avocați. Ne spun că noi doar le oferim un bagaj bogat de cunoștințe. Recunosc acest reproș dar nu cred că școala de drept, prin cunoștințele transmise, poate forma automat ”caracterul” unui absolvent sau ”vocația” de a fi judecător, procuror sau avocat. Aceasta este o chestiune personală și o asumare vocațională. Vocația o ai sau nu. Ea nu se poate dobândi formal printr-o diploma de licență sau prin promovarea unui examen foarte greu de admitere în profesie. Trebuie să am speranța că toți jucătorii din sistemul judiciar penal nu vor trișa atunci când nu sunt de acord cu deciziile celorlalți jucători esențiali în arhitectura justiției. Nici ca profesor nici ca om nu îmi plac ”trișorii” indiferent de scuza pe care o invocă.
Chiar dacă și eu sunt plătit de stat să îi învăț pe studenți drept penal parte specială și pun astfel bazele luptei împotriva criminalității ca fenomen social negativ , dacă studenții mă întreabă voi continua să îi învăț lucruri în care chiar cred : Prescripției i se aplică ca dintotdeauna după Codul Carol II principiul legii penale mai favorabile. Cred ca vom găsi și grile de admitere în profesii în acest sens. Glumind, poate ar trebui să reconsiderăm post factum punctajul celor care au ales acest răspuns și să ”trișăm” și noi.... Poate că unii studenți au picat examenul oferind un răspuns diferit de cel propus ieri în spațiul public fie la examenul de constituțional cu privire la efectele unei decizii simple, fie la drept penal parte generală cu privire la criteriile privind alegerea și aplicarea legii penală mai favorabile. Sau ar pica la procedură penală cei care ar susține că se poate face o schimbare de încadrare juridică în ”contestația la executare” a condamnatului. Această noua abordare nu este din vina scolii ci este din cauza unui interes instituțional. Vorba aceea cu mi-e mai prieten adevărul...