08/09/2026
15 ani de Chiriță și Asociații! 🎉
Acum 15 ani eram într-un apartament vechi de pe bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, fără niciun client și cu o doză mare de curaj (și, recunoaștem, un strop de naivitate). Aveam o singură idee, dar foarte clară: o firmă de avocatură în care să vii dimineața la birou cu plăcere, chiar și atunci când profesia își mai face de cap.
Cincisprezece ani mai târziu, am ajuns o echipă mult mai mare decât îndrăzneam să ne imaginăm, am lucrat pentru peste 1.500 de clienți și am fost prezenți în mii de cauze, de drept penal, drept al afacerilor, drepturile omului, contencios și multe altele, la organe judiciare din toată țara și din străinătate, dar și la CEDO și la CJUE. De cele mai multe ori am câștigat, uneori am mai și pierdut, dar am învățat din fiecare situație și ne-am întors a doua zi la birou tot cu plăcere.
Mulțumim clienților pentru încredere, colegilor pentru fiecare zi din tranșee, partenerilor și chiar adversarilor, dar și organelor judiciare și tuturor celorlalți actori în fața cărora ne-am exercitat profesia.
La mulți ani, nouă! 🥂