29/06/2020
Încredințarea minorului între mituri și realitate.
Nu de puține ori am avut ocazia să discut cu clienții mei aspecte referitoare la criteriile de încredințare a minorilor și drepturile părinților în această procedură. Aproape de fiecare dată a fost necesar să lămurim câteva ”cunoștințe din popor”. Aceste informații eronate și cunoașterea insuficientă a drepturilor pot conduce la adevărate drame, așa cm am văzut în reportaje media recente.
Prezentul articol e menit să aducă puțină lumină pe această temă și consider că ar fi util să ajungă la cunoștința cât mai multor persoane. Prin urmare, folosiți cu încredere butonul ”share” dacă apreciați că informațiile de aici ar putea fi utile.
În primul rând, precizez că nu există diferențe între criteriile de stabilire a drepturilor părinților copilului născut din căsătorie și cele de stabilire a drepturilor părinților copilului născut înafara căsătoriei.
Aceste drepturi pot fi stabilite prin acordul părților, sau dacă părțile nu pot ajunge la un acord, prin intermediul instanței de judecată. Ceea ce trebuie menționat însă este că legea penală protejează în anumite situații numai drepturile stabilite prin hotărâre judecătorească, însă vom reveni la acest aspect mai târziu.
Cele trei elemente esențiale care trebuie lămurite cu privire la drepturile și îndatoririle părintești sunt:
1. domiciliul copilului a cărui părinți sunt separați;
2. cunoscutul drept de vizită al părintelui separat de copil;
3. modul de îndeplinire a obligației de întreținere a părintelui separat de copil.
Să le luăm pe rând:
1. Dacă părinții nu se înțeleg cu privire la locuința (domiciliul) copilului, instanța va stabili cu care dintre părinți va locui minorul după ascultarea părinților, a minorului care a împlinit 10 ani, și după studierea raportului de anchetă psihosocială care este obligatoriu de întocmit în cauză.
În concret, instanța nu va ține cont doar de condițiile propriu-zise pe care părinții le pot oferi copilului. În concret, nu va fi (sau nu ar trebui să fie) esențial dacă un părinte are un imobil în proprietate și celălalt locuiește în chirie, sau dacă locuința unuia dintre părinți este mai mare și mai luxoasă. Instanța va ține cont în primul rând de vârsta copilului, opțiunea acestuia, de apropierea acestuia de fiecare dintre părinți, de distanța între locuința părintelui și unitatea de învățământ pe care o frecventează copilul, de proximitatea locuinței respective de mediul în care copilul a crescut, adică de bunici și prieteni, și alte asemenea aspecte.
2. Dreptul de vizită al părintelui separat de copil, sau altfel spus, dreptul părintelui care nu are locuința comună cu copilul de a păstra legături personale cu acesta este un drept care nu poate fi restrâns decât în situații deosebite. Prin urmare, în mod obișnuit, instanța se va asigura de faptul că minorii petrec perioade de timp relativ egale cu ambii părinți însă, cu toate acestea, VA AVEA PRIORITATE STABILITATEA PROGRAMULUI COPILULUI ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTA ACESTUIA. Cu alte cuvinte, instanța se va asigura că prin modul de stabilire a dreptului de vizită nu se va fracționa excesiv programul copilului. Copilul nu poate fi pedepsit pentru faptul că părinții lui nu se pot înțelege. Jocul de ping-pong cu copilul de la un părinte la celălalt poate afecta starea psihică, starea de sănătate și chiar performanțele școlare ale acestuia. DEȘI PĂRINȚII, PRINȘI ÎN PROPRIILE ORGOLII, UITĂ UNEORI CĂ DATORIA LOR PRINCIPALĂ ESTE SĂ SE ASIGURE CĂ FAC TOT CE LE STĂ ÎN PUTINȚĂ PENTRU A-ȘI PROTEJA COPILUL, INSTANȚA NU AR TREBUI SĂ UITE CA INTERESUL COPILULUI ARE PRIORITATE.
Cel mai important lucru pe care trebuie să îl rețineți aici este următorul: în cazul în care părintele care solicită dreptul de a avea legături personale cu copilul (dreptul de vizită) este o persoană violentă sau instabilă în orice fel, celălalt părinte POATE SOLICITA CA VIZITELE SĂ SE DESFĂȘOARE ÎN PREZENȚA SA, ÎN PROPRIA LOCUINȚĂ SAU ÎN LOCURI PUBLICE, PRECUM ȘI ÎN ALTE CONDIȚII CARE SĂ ASIGURE SECURITATEA COPILULUI.
De asemenea, în cazul copiilor alăptați, programul de vizită trebuie stabilit în așa fel încât să nu fie afectat (excesiv) dreptul copilului de a beneficia de laptele matern.
În situația în care unul dintre părinți decedează, iar părintele supraviețuitor refuză să asigure copilului dreptul de a se întâlni cu bunicii săi, aceștia au dreptul de a solicita instanței stabilirea unui program de vizită în favoarea lor.
Un ultim aspect pe care doresc să îl precizez în cadrul acestei secțiuni este faptul că legăturile personale dintre părintele separat de copil și minor se pot desfășura și în alte modalități decât dreptul de vizită propriu-zis. Aici amintesc, cu titlu de exemplu, discuții telefonice sau prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță.
3. În ceea ce privește dreptul de întreținere, legea prevede că aceasta se prestează cu prioritate în natură. Cu alte cuvinte, acea ”pensie alimentară” atât de disputată se va stabili în bani doar dacă este evident că aceasta nu va fi prestată în natură, sau executarea obligației în natură ar fi prea împovărătoare pentru părți. Astfel, dacă părintele separat de copil poate și dorește să își execute obligația de întreținere în natură și există suficiente indicii că își va respecta obligația (de ex. a asigurat cele necesare creșterii copilului și înainte de proces), instanța este obligată să accepte executarea în natură. În această variantă, părintele va cumpăra alimente, haine, rechizite și le va da copilului. Chiar dacă prestația se realizează în natură, vor fi obligatoriu de respectat dispozițiile Codului civil referitoare la cuantumul întreținerii: întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti; când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
Mai menționez aici doar faptul că se poate solicita modificarea cuantumului indemnizației de întreținere (mărirea sau micșorarea acesteia) ori de câte ori situația o impune.
Acestea fiind spuse, trec la unul dintre subiectele cele mai fierbinți în cazul relației dintre copii și părinți: decăderea din drepturile părintești. Astfel, când cineva vă amenință că ”vă ia copilul”, că ”nu o să mai vedeți copilul”, vă rog să vă amintiți următoarele rânduri:
Instanţa de judecată, la cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului sau a procurorului (deci nu și a celuilalt părinte; celălalt părinte poate sesiza doar autoritatea care se ocupă de protecția copilului cu privire la necesitatea decăderii din drepturi a părintelui ”periculos”), poate pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.
Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti este totală şi se întinde asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării hotărârii.
Cu toate acestea, instanţa poate dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părinteşti ori la anumiţi copii, dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor.
Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia sa de a da întreţinere copilului.
În cazul în care, după decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, copilul se află în situaţia de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinţi, se va stabili încredințarea copilului unei alte personae (tutore), sau dacă nu există o persoană care să își assume acest rol, copilul va ajunge într-o instituție de plasament.
Instanţa redă părintelui exerciţiul drepturilor părinteşti, dacă au încetat împrejurările care au dus la decăderea din exerciţiul acestora şi dacă părintele nu mai pune în pericol viaţa, sănătatea şi dezvoltarea copilului.
Până la soluţionarea cererii, instanţa poate îngădui părintelui să aibă legături personale cu copilul, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Prin urmare, DREPTUL UNUI PĂRINTE DE A AVEA LEGĂTURI PERSONALE POATE FI ANULAT DOAR ÎN SITUAȚII EXTREME. În restul situațiilor, acest drept poate fi doar restrâns așa cm am arătat în cadrul punctului 2 de mai sus.
În ceea ce privește sancționarea nerespectării drepturilor și obligațiilor de mai sus, în anumite situații aceasta se poate realiza pe ”teritoriul” dreptului penal:
Abandonul de familie este infracțiunea care constă în săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească.
Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile. Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului este infracțiunea care constă în:
a. Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii.
b. Fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.
Sper ca aceste rânduri să fi adus puțină claritate cu privire la aspectele tratate aici. Ar mai fi multe de spus, acestea fiind doar aspectele esențiale ale temei. Fiecare situație are însă specificul ei și trebuie analizată prin raportare la circumstanțele concrete.
