06/02/2026
Este cunoscut faptul că, la data de 27 Ianuarie 2025 a fost pronunțată Decizia ICCJ nr. 25/2025 privind dezlegarea unei chestiuni de drept – stabilindu-se dacă dispoziţia „aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive” din cuprinsul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanţe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive.
Pe scurt, pentru a fi reținută fapta de conducere sub influența substanțelor psihoactive, este necesar ca persoana depistată să fi avut capacitatea de a conduce autovehicule afectată, întrucât, din punct de vedere științific, simpla prezență a substanțelor psihoactive în organism poate persista o perioadă îndelungată fără a produce efecte asupra aptitudinii de a conduce.
Chiar dacă, la o primă vedere, lucrurile par destul de clare, în practică au apărut numeroase dificultăți care au generat o practică neunitară în ceea ce privește modul de aplicare a Deciziei ICCJ nr. 25/2025.
Prima dintre cele mai importante întrebări vizează tipurile de probe ce pot fi administrate pentru a se determina în mod exact dacă a fost afectată capacitatea de a conduce a autorului faptei – aspect pe care Decizia pronunțată nu îl tranșează – deși, printr-o deducție logica-juridică, singura probă aptă să răspundă acestei chestiuni este expertiza medico-legală efectuată de Institutul de Medicină Legală.
A doua întrebare care se ridică dacă recunoașterea faptei de către autor ar putea suplini proba cu expertiza, în condițiile în care numeroase dosare au ajuns în faza de judecată fără ca, în cursul urmăririi penale, să fi fost administrată această probă. Forțând astfel autorii faptei să recunoască faptele pentru a putea uza de procedura simplificată și reducerea pedepsei, în condițiile în care se poate recunoaște consumul de substanțe, dar nu se poate recunoaște faptul că respectivele substanțe au avut aptitudinea de a afecta capacitatea de a conduce.
Într-o opinie dată de către Institutul Național de Medicină Legală, specialiștii din cadrul acestuia au arătat că:
1. Atâta timp cât la nivelul creierului se exercită efectele psihoactive cu afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii, persoana se află în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive, stare care depinde direct de prezența substanței și a metaboliților săi activi în sângele care irigă creierul și structurile nervoase.
2. Pe timpul cât substanța activă se află în sânge, se află totodată și în creier, determinând direct starea de a fi sub influență, respectiv aceea în care sunt influențate funcțiile psihice, senzoriale și neuromotorii ale persoanei.
3. Pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metaboliții săi activi într-o concentrație egală sau mai mare cu limita cut-off, este determinată starea de a fi sub influență, respectiv starea în care sunt influențate funcțiile psihice, senzoriale și neuromotorii ale persoanei.
4. Pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metaboliți activi ai substanței într-o concentrație inferioară limitei cut-off, se apreciază că persoana respectivă nu se mai află în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive, aspect care întrunește un consens științific și medico-legal, european și internațional.
5. Pe timpul cât substanța activă și metaboliții săi nu se mai află în sânge, dar substanța încă se mai află în corpul acelei persoane prin metaboliți activi și/sau inactivi în diferite căi de eliminare (urină, fir de păr), se apreciază, într-un consens științific și medico-legal, că persoana respectivă nu se mai află în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive, întrucât în creier, unde se exercită efectele psihoactive, nu se mai află substanța.
Rezultând astfel din opinia Institutului național de Medicină Legală că singura probă aptă să dovedească afectarea capacității de a conduce este proba științifică a expertizei medico-legale.
Prin urmare, în lipsa administrării probei cu expertiza medico-legală în cursul urmăririi penale, chiar dacă inculpatul solicită judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate și recunoaște faptele în totalitatea lor, instanța nu va putea admite această procedură, întrucât probele administrate nu sunt suficiente pentru aflarea adevărului și pentru verificarea întrunirii elementelor de tipicitate ale faptei. În acest sens, soluția corectă este ca instanța să respingă cererea de judecare în procedura simplificată, să dispună efectuarea expertizei medico-legale, iar ulterior, dacă va reține aceeași situație de fapt astfel cm a fost recunoscută, să de-a aplicabilitate dispozițiilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.
În situația în care proba cu expertiza medico-legală a fost administrată încă din faza de urmărire penală, iar inculpatul recunoaște faptele în totalitatea lor, instanța va putea admite procedura de recunoaștere apreciind astfel că probele administrate sunt suficiente pentru aflarea adevărului.
Concluzionând, observăm că, în cadrul proceselor privind infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod penal, administrarea expertizei medico-legale trebuie să devină o probă obligatorie, fie în faza de urmărire penală, fie în faza judecății, întrucât opiniile specialiștilor arată că aceasta este singura probă aptă să dovedească întrunirea elementelor de tipicitate ale faptei.
