Co-fondator The Concept, Hubix, nZEB Expo & iFINK | Sprijin dezvoltatorii și investitorii imobiliari prin vânzări, parteneriate și proiecte de investiții. Sunt antreprenor cu experiență de peste 15 ani în real estate, lider al The Concept, prima companie de consultanță imobiliară din România care îmbină serviciile de vânzări cu serviciile media - și a diviziei premium a acesteia – Heritage Propert
ies. Am început construindu-mi cariera de la un job Entry Level într-o companie media, ajungând la conducerea diviziei imobiliare ale uneia dintre cele mai mari bănci din România la momentul respectiv. După 5 ani în diverse companii, am decis să îmi urmez visul antreprenorial și am fondat în 2011, The Concept - compania de consultanță imobiliară ce a crescut pas cu pas într-unul dintre liderii pieței de servicii imobiliare din România oferind soluții integrate de Marketing, vânzări, consultanță, PR & Social Media și studii de piață atât pentru unii dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari, cât și pentru investitori. De la începuturi până astăzi, echipa The Concept a gestionat vânzările a peste 70 de ansambluri rezidențiale, reușind să depășească pragul de 4000 de apartamente vândute. Am înțeles importanța online-ului și a contentului educațional de calitate creat în social media într-un domeniu care nu acordă o importanță deosebită acestui aspect. Astfel, am dat startul unui canal de Youtube nișat, dedicat celor interesați atât de noutățile din real estate, sfaturi utile din industrie, cât și de discuții cu profesioniști din vânzări, real estate și sustenabilitate sau psihologie și dezvoltare personala. Cel mai nou proiect media este podcastul The Concept unde se dezbat subiecte actuale alături de profesioniști din industrie și nu numai. Astăzi, atât canalul de Youtube Daniel Tudor, cât și canalele conexe de social media a The Concept sunt branduri top of mind când vine vorba despre vânzări în real estate, educație și know-how dedicat nișei imobiliarelor. https://www.youtube.com/
https://theconcept.ro/
https://theconceptgroup.ro/
https://heritage-properties.ro/