Indaco Systems

Indaco Systems Indaco Systems este una dintre principalele companii dezvoltatoare de software din România, a dezvolt Cine suntem? Experienţa ne recomandă.

O echipă pasionată de tot ceea ce înseamnă „software”. Ne-am început activitatea încă din anul 1994 şi de atunci am evoluat odată cu voi, clienţii şi partenerii noştri. V-am pus la dispoziţie cele mai inovative produse şi servicii destinate documentării legislative și juridice, am realizat proiecte majore care v-au ajutat în activitatea profesională, v-am oferit suportul tehnic pentru a fi informaţi corect şi rapid cu privire la schimbările din domeniul legislativ şi IT.

Casa Verde Baterii 2026 ar urma să folosească un sistem de punctaj, nu regula simplă „primul venit, primul servit”.Am pr...
23/08/2026

Casa Verde Baterii 2026 ar urma să folosească un sistem de punctaj, nu regula simplă „primul venit, primul servit”.

Am pregătit un calculator gratuit pentru prosumatori. Introduci valoarea proiectului, contribuția proprie, capacitatea bateriei și puterea instalației fotovoltaice, iar instrumentul estimează:

punctajul din 100;

finanțarea AFM;

contribuția proprie efectivă;

plafonul care limitează finanțarea;

condițiile de eligibilitate care mai trebuie verificate.

Calculul se face direct în browser. Nu cerem cont și nu colectăm date.

Instrumentul folosește proiectul de ghid publicat la 18 august 2026. Rezultatul este orientativ, iar regulile pot fi modificate în forma finală.

Vezi calculatorul și explicațiile din articol.

09/08/2026

Am testat Cicero AI cu cele 100 de întrebări din Grila 1 de admitere la INM. Vezi metodologia, răspunsurile și cele 7 erori.

21/07/2026
21/07/2026

Astăzi am avut plăcerea de a participa la festivitatea de premiere a absolvenților Institutului Național al Magistraturi...
21/07/2026

Astăzi am avut plăcerea de a participa la festivitatea de premiere a absolvenților Institutului Național al Magistraturii.

Felicitări tuturor absolvenților pentru munca, perseverența și rezultatele obținute. Le dorim mult succes la începutul carierei și în activitatea pe care o vor desfășura în slujba justiției.

Cu această ocazie, Indaco oferă fiecărui absolvent acces gratuit, timp de 3 luni, la platforma Lege6 și la asistentul juridic Cicero AI, pentru a le fi alături în primii pași ai activității profesionale.

Ne bucurăm să contribuim la dezvoltarea noii generații de magistrați și le urăm mult succes în carieră.

19/03/2026

În ultimele zile, infrastructura IT a companiei Indaco a fost ținta unor atacuri informatice coordonate, provenite din mai multe zone geografice, care au avut ca scop atât accesarea neautorizată a bazei de date legislative, cât și afectarea disponibilității serviciului pentru utilizatori...

Indaco Systems face încă un salt tehnologic prin lansarea Cicero AI în cadrul Lege6, platforma de informare legislativă,...
09/02/2026

Indaco Systems face încă un salt tehnologic prin lansarea Cicero AI în cadrul Lege6, platforma de informare legislativă, juridică și de business. Este un pas firesc într-o direcție clară: eficiență, claritate și acces rapid la informație relevantă.

Cicero AI schimbă complet modul în care se face documentarea juridică. Analiza devine mai rapidă, căutarea mai precisă, iar înțelegerea contextului legislativ mult mai clară.

Este o evoluție reală, construită pe tehnologie, date și experiență practică de peste 30 de ani, susținută de leadership solid și de munca unei echipe pasionate, coerente și profund implicate. Oameni care înțeleg în detaliu domeniul juridic, cunosc nevoile reale ale profesioniștilor și reușesc să transforme complexitatea în soluții clare, stabile și eficiente. Un proiect care arată ce se poate construi atunci când viziunea, competența și spiritul de echipă merg în aceeași direcție.

Lege6 intră într-o nouă etapă. Viitorul documentării juridice înseamnă mai puțin timp pierdut, mai multă acuratețe și decizii mai bine fundamentate. Cicero AI este un pas important în această direcție.

Address

Bucharest
050564

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 18:00
Wednesday 09:00 - 18:00
Thursday 09:00 - 18:00
Friday 09:00 - 18:00

Telephone

021 311 97 11

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Indaco Systems posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share