08/09/2026
O zi în Palatul de Justiție
O întoarcere în timp, în Palatul de Justiție din București.
Pentru mine, acest loc nu este doar una dintre cele mai impresionante clădiri ale Bucureștiului și nici doar sediul instanțelor. Este un loc al memoriei profesiei mele.
Aici veneam, cu ani în urmă, la bibliotecă, alături de maestra mea, avocata Paula Iacob. Îmi amintesc cu emoție acele drumuri, orele petrecute printre cărți, discuțiile despre dosare și despre profesie, dar mai ales sentimentul că învățam nu doar dreptul, ci și ceea ce înseamnă să fii avocat.
Astăzi, întorcându-mă aici pentru a pleda, am avut senzația că timpul s-a închis, pentru o clipă, într-un cerc.
Această clădire, ridicată între 1890 și 1895 după planurile arhitectului Albert Ballu, cu contribuția esențială a lui Ion Mincu, a fost martora trecerii unor generații întregi de magistrați și avocați. Piatra de temelie a fost pusă în prezența Regelui Carol I, iar Palatul a devenit, de-a lungul timpului, una dintre marile scene ale vieții juridice românești.
Și ce galerie de personalități a cunoscut acest loc!
Nume precum Sarmiza Bilcescu, prima femeie avocat din Europa și prima femeie din lume care a obținut un doctorat în drept, Istrate Micescu, Dem I. Dobrescu, Mihail Antonescu, Nicolae Titulescu, Tache Ionescu, Aristide Pascal, dar și atâția alți mari juriști au făcut parte din istoria Baroului București.
Nu în ultimul rând, maestra mea, avocata Paula Iacob, care a fost și președinta Federației Europene UNESCO și căreia îi datorez, cu profundă recunoștință, o parte esențială din devenirea mea în lumea dreptului.
Unii au fost mari avocați, alții mari doctrinari, politicieni, oameni de cultură sau reformatori ai profesiei. Toți au lăsat însă ceva în urmă: o idee despre ceea ce trebuie să fie avocatul și despre responsabilitatea pe care o poartă atunci când intră într-o sală de judecată.
Aici se află și Biblioteca Baroului București „Av. Victor Anagnoste”, un loc cu o istorie care începe încă din 1905. Fondul său s-a format, de-a lungul timpului, prin donațiile avocaților și cuprinde astăzi zeci de mii de volume de drept, jurisprudență și doctrină, dar și cărți de literatură, istorie, artă și politică.
Pentru mine, biblioteca aceasta are însă o semnificație care nu poate fi măsurată în numărul de volume.
Aici am venit cu maestra mea. Aici am învățat. Aici am ascultat. Aici am început să înțeleg că avocatura nu este doar o profesie, ci și o școală a caracterului.
Iar astăzi, în Sala Pașilor Pierduți, privind în jur și știind câți oameni de valoare au trecut prin aceste încăperi, am retrăit clipele înălțătoare ale începuturilor. Am simțit, din nou, ocrotirea unui om care, prin forța destinului, mai poate fi alături de mine doar în gând — și am auzit, parcă, în liniștea acestor locuri, gândurile pe care mi le-a lăsat moștenire.
Poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase dimensiuni ale avocaturii: primești o tradiție de la cei care au fost înaintea ta și ai datoria de a o duce mai departe, cu demnitate.
Astăzi am venit aici să pledez pentru clientul meu.
Dar, pentru câteva clipe, am simțit că pledez și în fața istoriei acestei profesii.
Cu respect pentru cei care au fost.
Cu recunoștință pentru cei care m-au format.
Și cu responsabilitate pentru ceea ce urmează.
Cu reverență,
Daniel Ionașcu
