28/09/2026
⚠️ Asociat activ sau fals independent? Atenție la controalele ONSS❗️
Simplul fapt că o persoană este înscrisă ca asociat activ într-o societate nu înseamnă automat că aceasta nu poate fi considerată, în realitate, salariat.
În special în sectorul construcțiilor și al lucrărilor imobiliare, ONSS poate analiza modul concret în care se desfășoară colaborarea și, dacă sunt întrunite anumite condiții, poate recalifica asociatul activ ca lucrător salariat.
🔎 Într-un dosar recent, in care am aparat un client împreună cu Diana RI, ONSS a reamintit existența a 9 criterii specifice utilizate pentru a verifica natura reală a relației de muncă.
Dacă mai mult de jumătate dintre aceste criterii sunt îndeplinite, relația este prezumată ca fiind executată în cadrul unui contract de muncă, cu posibilitatea de a aduce proba contrară.
🔹 Cele 9 criterii importante sunt:
1️⃣ Lipsa unui risc financiar sau economic personal
Asociatul nu investește în mod real propriul capital, nu participă substanțial la profit și pierdere și nu își asumă personal responsabilitatea pentru lucrările efectuate.
2️⃣ Lipsa puterii de decizie asupra mijloacelor financiare ale societății
Nu participă efectiv la deciziile privind cheltuielile, veniturile, investițiile sau utilizarea resurselor firmei.
3️⃣ Lipsa puterii de decizie privind achizițiile, prețurile și clienții
Nu alege furnizorii, nu stabilește prețurile și nu participă la căutarea, negocierea sau încheierea contractelor cu clienții.
4️⃣ Remunerație fixă garantată
Primește o sumă stabilită independent de rezultatele societății sau de volumul real al prestațiilor.
5️⃣ Imposibilitatea de a angaja personal sau de a se face înlocuit
Trebuie să execute personal munca și nu poate organiza liber înlocuirea sa sau angaja o altă persoană pentru efectuarea prestațiilor.
6️⃣ Lipsa unei aparențe de activitate independentă proprie
Nu are propriul logo, propriul vehicul identificat, publicitate sau alte elemente care să arate existența unei activități independente distincte.
7️⃣ Activitate desfășurată în principal pentru un singur cocontractant
Dacă asociatul lucrează aproape exclusiv pentru societatea în care este asociat, acest aspect poate constitui un indiciu suplimentar.
8️⃣ Utilizarea materialelor sau infrastructurii societății
De exemplu: vehicule, utilaje, scule, atelier sau alte echipamente puse la dispoziție de societate, în loc să fie deținute sau închiriate personal de asociat.
9️⃣ Lipsa autonomiei față de echipele societății
Asociatul lucrează ca un membru obișnuit al echipei, în cadrul aceleiași organizări, fără o autonomie reală în executarea activității.
⚠️ Consecințele unei recalificări pot fi foarte importante❗️
Dacă ONSS consideră că persoana a fost în realitate salariat, poate efectua o recalificare retroactivă și poate corecta declarațiile sociale pentru mai mulți ani.
În dosarul analizat, ONSS a anunțat o regularizare pentru perioada cuprinsă între trimestrul 2022 și 2025.
Aceasta poate presupune:
👉 plata retroactivă a cotizațiilor sociale;
👉 majorări și dobânzi de întârziere;
👉 corectarea declarațiilor DmfA;
👉 riscuri legate de lipsa declarării persoanei ca salariat;
💡 Recomandare pentru administratori și geranți: nu vă limitați la statutul înscris în BCE sau la contractele semnate.
Ceea ce contează în primul rând este modul în care colaborarea funcționează în realitate, zi de zi.
Un asociat activ veritabil trebuie să poată demonstra o participare reală la viața societății: luarea deciziilor, asumarea riscurilor economice, autonomie, organizarea muncii, participare financiară, relația cu clienții etc.
O verificare preventivă a situației poate evita mai mulți ani de regularizări și costuri importante.
⚖️ Avocați Belgia - Pro-Lex – Cabinet de avocatură
Drept social
Dreptul întreprinderilor
Litigii ONSS