07/11/2025
Tot mai mulți clienți de peste graniță se plâng că le este greu să obțină actele de care au nevoie. De multe ori, ei nu au nici timpul necesar pentru a umbla după hârtii, fiind ocupați, astfel că le-ar fi incomod să se întoarcă în țară și să aștepte rezolvarea problemelor lor. Iată cu ce vă poate ajuta cabinetul meu:
📍 Înscrierea, transcrierea, modificarea, înregistrarea actelor de stare civilă emise de autoritățile din străinătate în România (deces, căsătorie, divorț, înregistrare naștere, schimbare de nume pe cale administrativă, rectificare acte de stare civilă, înscriere de mențiuni în registrele de stare civilă etc).
📍 Reprezentare juridică/consultanță privind procedura de recunoaștere/transcriere în România a căsătoriei/divorțului efectuat în străinătate
📍 Obținere documente și acte de stare civilă: hotărâri de divorț, certificate de căsătorie, certificate de naștere, certificate de celibat, certificatul matrimonial etc.
📍 Supra-legalizarea, apostilarea, traducerea legalizată a documentelor juridice de stare civilă și a hotărârilor judecătorești
📍 Asistență și reprezentare în fața notarului public; în raporturile cu organe ale administrației publice; în raporturile cu orice persoane fizice sau juridice.
📍 Orice alte servicii privitoare la documente stare civilă.