Cabinet de Avocat "Catalin Oncescu"

28/05/2026

Multe dintre articolele pe care le public își au originea în provocările întâlnite în activitatea profesională de zi cu zi: uneori este vorba despre o problemă asupra căreia simt nevoia să atrag atenția, alteori despre o chestiune pe care sunt nevoit să o invoc într-un dosar. Iar atunci când am impresia că am identificat o soluție care merită analizată și împărtășită, încerc să o dezvolt într-un material care, sper, poate fi util și altor colegi.

Problema cu care m-am confruntat recent a fost următoarea: Cum poate fi invocată și aplicată Decizia HP nr. 430/2025 în faza de judecată și în apel, deci după finalizarea procedurii de cameră preliminară? În încercarea de a răspunde acestei întrebări, consider că am ajuns la o soluție pe care am expus-o în articolul intitulat „Aplicarea în fond și în apel a Deciziei nr. 430/2025 a ÎCCJ. Neîntocmirea în cursul urmăririi penale a raportului de expertiză de specialitate determină neregularitatea rechizitoriului și restituirea cauzei la procuror”.

Însă, de această dată aleg să aduc în prim-plan articolul redactat de colegul Moloman George. Într-o coincidență remarcabilă, amândoi am căutat, în aceeași perioadă și în mod complet independent, răspunsul la aceeași problemă juridică.

Dacă veți avea răbdarea să parcurgeți ambele materiale, veți observa că ele nu propun soluții concurente și nici nu exprimă poziții contradictorii. Dimpotrivă, fiecare dintre ele analizează aceeași problemă dintr-o perspectivă diferită, iar concluziile la care ajung se completează reciproc. Altfel spus, cele două articole pot fi privite ca părți ale unui întreg.

Și, așa cm spuneam mai sus, această complementaritate nu a fost rezultatul unei colaborări prealabile și nici al unei strategii comune. Nu a existat nicio ”conivență” între noi pentru a aborda problema din unghiuri diferite. Pur și simplu, doi practicieni au încercat să găsească răspuns la aceeași întrebare și au ajuns, pe căi independente, la analize care nu doar că nu se exclud, ci se completează în mod firesc.

Nu întâlnim des situații în care două materiale elaborate independent să se completeze atât de natural, încât, citite împreună, să pară că formează un tot unitar. Din punct de vedere practic, materialele fi reunite cu ușurință într-o singură cerere care să fie adresată unei instanțe de judecată. Aceasta este, poate, una dintre cele mai frumoase manifestări ale dreptului și tocmai de aceea am considerat că acest moment merită evidențiat.

Rezumat: Prezentul material analizează efectele Deciziei nr. 430/2025 a ÎCCJ, care a stabilit că neefectuarea expertizei de specialitate în cauzele de evaziune fiscală atrage neregularitatea…

07/05/2026

Prin Decizia RIL nr. 3/2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: „În cazul acordării unor despăgubiri materiale şi/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracţiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.”

Pe lângă dispozitiv, apreciez că sunt de interes și următoarele aspecte care rezultă din considerentele acestei decizii:

- sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a vizat „data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal”; observând că legea civilă se aplică inclusiv în procesul penal cu ocazia soluționării acțiunii civile [în acest sens, art. 19 alin. (1) şi (5) Cod de procedură penală], instanța supremă a decis reformularea întrebării adresate, subliniind că modul de soluţionare a acţiunii în răspundere civilă delictuală este acelaşi, indiferent dacă faptul juridic ilicit este prevăzut şi ca infracţiune, iar în acest din urmă caz, fiind lipsit de relevanţă dacă acţiunea civilă se exercită în procesul penal sau pe cale separată, în faţa instanţei civile (parag. 62); așadar, chiar dacă recursul in interesul legii a avut la bază o practică neunitară în materie penală, Decizia RIL nr. 3/2026 are aplicabilitate generală;

- înainte de a soluționa problema de drept vizând ”data de la care curge dobânda legală” aferentă despăgubirilor materiale și morale în cazul răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât în mod definitiv și general obligatoriu că, la rândul lor, ”despăgubirile materiale” și ”despăgubirile morale” nu trebuie să fie stabilite în raport de data săvârșirii faptei ilicite sau în raport de momentul rămânerii definitive a hotărârii, ci trebuie calculate de la data producerii prejudiciului, material sau moral; altfel spus, data exigibilităţii dreptului persoanei prejudiciate la încasarea despăgubirilor acordate pentru acoperirea prejudiciului, material sau moral, suferit prin comiterea faptei ilicite este ”data producerii prejudiciului” (parag. 70 – 78 din decizie);

- conform art. 1 alin. (2) din OUG nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie; pe de altă parte, conform art. 1 alin. (3) din OUG nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare;

- potrivit art. 1385 alin. (3) Cod civil și art. 1531 alin. (2) Cod civil, repararea integrală a prejudiciului presupune acordarea unor despăgubiri care să acopere nu doar pierderea efectiv suferită, ci şi beneficiul nerealizat; conform art. 1535 alin. (1) Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii; art. 1523 alin. (2) lit. e) Cod civil prevede că, atunci când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale, debitorul se află de drept în întârziere;

- având în vedere dispozițiile de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, în cazul răspunderii civile delictuale, debitorul obligaţiei de reparaţie fiind de drept în întârziere, obligaţia de reparaţie a prejudiciului, material sau moral, fiind scadentă la data cauzării prejudiciului respectiv, dobânda legală datorată începând cu acest moment nu poate fi decât dobânda penalizatoare, astfel cm este reglementată prin art. 1 alin. (3) din OG nr. 13/2011 (dobânda datorată de debitorul obligaţiei pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă);

- iar din moment ce art. 1 alin. (3) din OG nr. 13/2011 arată că dobânda penalizatoare se calculează de la scadenţa obligației, rezultă că data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate, materiale sau morale, este data producerii prejudiciului (parag. 79 – 86);

- așadar, în cazul răspunderii civile delictuale, data producerii prejudiciului este în același timp: (i) data la care se naşte dreptul la reparaţia prejudiciului; (ii) scadenţa obligației de a fi plătit prejudiciul, debitorul fiind de drept în întârziere; (iii) data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate;

- nu în ultimul rând, data producerii prejudiciului nu coincide, în toate cazurile, cu data faptei ilicite; instanța supremă a subliniat că revine fiecărei instanţe judecătoreşti misiunea de a determina în cauza concretă cu care a fost învestită care este data producerii prejudiciului, dată care poate să coincidă sau nu cu data comiterii faptei ilicite, putând fi chiar o dată ulterioară momentului soluţionării definitive a litigiului; în acest sens, se poate observa că art. 1381 alin. (1) Cod civil și art. 1386 alin. (2) Cod civil fac trimitere la ”data producerii prejudiciului”, și nu la data săvârșirii faptei ilicite; de asemenea, art. 1.385 alin. (2) din Codul civil prevede posibilitatea acordării unor despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică, iar art. 1.387 alin. (2) din Codul civil reglementează, pentru ipoteza vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, acordarea unor despăgubiri sub forma unor prestaţii băneşti periodice în cazul pierderii sau nerealizării câştigului din muncă (parag. 87).

16/06/2025

Congresul Avocaților 2025

Este probabil să fi avut cea mai rapidă intervenție din plenul congresului (puțin peste 1 minut). Fiind însă o problemă care se poate agrava în viitor, am apreciat că merită atenția delegaților și a conducerii UNBR.

În ultima perioadă am observat că anumite completuri de judecată nu mai programează dosarele pe intervale orare. Ca să verific dacă doar eu m-am confruntat cu această problemă, am discutat cu mai mulți colegi și colege, iar concluzia a fost următoarea:
- sunt completuri care respectă programarea pe intervale orare sau fixează o oră înainte de care o anumită cauză nu va fi strigată;
- sunt completuri care nu mai respectă deloc această practică, iar toate dosarele dintr-o ședință au fixată aceeași oră;
- sunt completuri care doar aparent programează dosarele pe ore, dar în realitate aceste ore nu se respectă.
Aceste diferențe apar uneori chiar în cadrul aceleiași secții.

Având însă în vedere că majoritatea judecătorilor programează dosarele în mod corect, nu ar fi potrivit ca UNBR să emită un punct de vedere care ar putea părea critic la adresa muncii acestora; efectul ar fi contrar celui dorit.

De aceea, cred că soluția ar fi ca UNBR să transmită un fel de ”kind reminder” (îmi cer scuze, dar nu am găsit o traducere adecvată în limba română), prin care să se arate că programarea dosarelor pe intervale orare reprezintă o practică benefică tuturor. Este evident că avocații nu vor mai pierde ore bune pe holurile instanțelor, iar judecătorii își vor organiza mult mai ușor ședințele de judecată. În egală măsura, prin respectivul ”kind reminder” se poate sublinia că – în ipoteza în care regula programării dosarelor nu se respectă – avocații sunt invitați să aducă la cunoștința UNBR această împrejurare pentru a fi luate măsurile necesare.

Nu în ultimul rând, consider că o programare strictă pe intervale orare, ca în pandemie (09:00–10:00, 10:00–11:00 etc.), este greu de aplicat din cauza duratei imprevizibile a dezbaterilor sau a declarațiilor de martor, spre exemplu. O soluție mai simplă ar fi ca ședințele de judecată să fie organizate din start în 2 părți. Astfel, dacă un complet are 30 de cauze într-o ședință, 15 dosare pot fi strigate de la ora 8:30, iar pentru restul de 15 dosare să fie fixată ora 11:00. În ipoteza în care dezbaterile privind primele 15 cauze se termină mai repede, completul va lua în continuare cauzele de ora 11:00, cu părțile și avocații prezenți; deci, nu va exista ”timp mort”. Iar dacă discutăm despre o ședință cu dosare mai complexe, aceasta poate fi împărțită după cm urmează: ora 8.30 (10 cauze), ora 10:30 (10 cauze) si ora 12:30 (10 cauze).

21/03/2025

Este de notorietate faptul că, pe timpul cât se află sub control judiciar / control judiciar pe cauțiune, inculpatul trebuie să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura preventivă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat [art. 215 alin. (1) litera c) C.pr.pen.]. O primă problemă legată de textul care reglementează această obligație este că nu permite chiar organului judiciar care a dispus măsura controlului judiciar / controlului judiciar pe cauțiune să verifice și, dacă este cazul, să modifice programul de supraveghere întocmit de organul de poliție. De altfel, și în ipoteza în care procurorul/judecătorul ar dori expres să verifice sau să modifice programul de supraveghere, dispozițiile art. 215 alin. (1) lit. c) C.pr.pen. nu permit acest demers, singurul în măsură „să dispună” cu privire la programul de supraveghere fiind organul de poliție.

Evident, dat fiind că organul de poliție este singurul care are competența de a întocmi și de a modifica programul de supraveghere, există și posibilitatea ca programul stabilit să vină în contradicție cu cele hotărâte de procuror/judecător. Iar în eventualitatea unui abuz din partea polițistului (ex.: stabilirea unui program de supraveghere strict sau chemarea inculpatului la secția de poliție în mod frecvent sau la ore bizare), inculpatul cu privire la care s-a dispus măsura controlului judiciar / controlului judiciar pe cauțiune nu se poate adresa unei instanţe naţionale. Mai simplu spus, nu există niciun fel de control jurisdicţional de legalitate şi de temeinicie cu privire la programul de supraveghere întocmit de organul de poliție sau cu privire la acțiunile sale. Trebuie menționat și că organul de poliție desemnat cu supravegherea nu face parte din categoria „organelor judiciare”.

Nu în ultimul rând, prin raportare la principiile identificate în Decizia CCR nr. 405/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor ce reglementau infracțiunea de „abuz în serviciu”, încercăm să demonstrăm că, din moment ce nu este permis ca acte de reglementare secundară să detalieze dispozițiile Codului penal, nici dispozițiile Codului de procedură penală nu ar trebui să fie completate printr-o dispoziției emisă de Inspectorul General al Poliției Române (un evident act de reglementare secundară). În prezent, așa cm vom arăta, ne aflăm în situația în care conținutul controlului judiciar / controlului judiciar pe cauțiune și obligațiile pe care inculpatul trebuie în mod efectiv să le respecte sunt configurate de alte organe (diferite de Parlament sau Guvern) prin intermediul unor acte de reglementare secundară.

Multumesc, JURIDICE.ro!

Rezumat: Este de notorietate faptul că, pe timpul cât se află sub control judiciar / control judiciar pe cauțiune, inculpatul trebuie să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa…

18/02/2025

Decizie CCR referitor la calea de atac a recursului in cazul prescriptiei penale (18.02.2025)

Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art.438 alin.(1) pct. 8 din Codul de procedură penală care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal.

În esență, pentru a pronunța această soluție, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 438 alin.(1) pct.8 din Codul de procedură penală creează un regim juridic diferit al procurorului și, respectiv, al inculpatului, sub aspectul posibilității acestora de a invoca, pe calea recursului în casație, o greșită apreciere de către instanța competentă a incidenței/neincidenței unei cauze de încetare a procesului penal, dând naștere unui dezechilibru între mijloacele procesuale puse la dispoziția celor doi participanți la procesul penal anterior menționați, prin asigurarea, doar în favoarea procurorului, a dreptului reglementat prin prevederile legale ce constituie obiectul controlului de constituționalitate.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 438 alin.(1) pct.8 din Codul de procedură penală creează, în privința inculpatului, o situație procesuală net dezavantajoasă față de cea a procurorului, diferență care nu este justificată obiectiv și rezonabil, fiind contrară prevederilor art.16 alin.(1) și art.21 alin.(3) din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi și la dreptul la un proces echitabil.

COMUNICAT DE PRESĂ, 18 februarie 2025 18/02/2025 I. În ședința din data de 18 februarie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a...

20/01/2025

1. Într-o primă orientare jurisprudențială, unele instanțe au considerat că data săvârșirii infracțiunilor unice prevăzute de art. 289 – 292 Cod penal (luarea și darea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență), comise prin realizarea la date diferite a mai multor modalități alternative ale elementului material și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, este data realizării primei modalități alternative.

2. În cea de-a doua orientare jurisprudențială, instanțele au considerat că data săvârșirii infracțiunilor unice prevăzute de art. 289 – 292 Cod penal (luarea și darea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență) este data realizării ultimei modalități alternative sau, respectiv, data realizării ultimului act de executare din mai multe, care reunite caracterizează o singură modalitate alternativă (de exemplu, data primirii mitei după ce inițial fusese acceptată promisiunea sau data primirii ultimei tranșe din suma de bani ce reprezintă mita), aceasta fiind și data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2025 (dosar nr. 1127/1/2024), a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că:

„În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289 – 292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii primei modalităţi alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia din modalitaţile normative de săvârşire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalităţi normative.”
.......

Aceasta înseamnă că, spre exemplu, în cazul infracțiunii de luare de mită, data săvârșirii infracțiunii (și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție) este data la care autorul infracțiunii a pretins o sumă de bani care nu i se cuvine ori a acceptat promisiunea, și nu data la care suma de bani pretinsă ori promisă i-a fost efectiv remisă. La fel, în cazul infracțiunii de dare de mită, data săvârșirii infracțiunii (și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție) este data la care autorul infracțiunii a promis bani ori alte foloase funcționarului public, și nu data la care a înmânat suma de bani anterior promisă. Iar în cazul traficului de influenţă, infracțiunea se va considera săvârșită la momentul pretinderii ori acceptării promisiunii de bani sau alte foloase, și nu la momentul primirii. La fel, în cazul cumpărării de influenţă, este relevant momentul promisiunii de bani ori alte foloase.

27/11/2024

În materialul publicat în Anuarul Asociației Române de Drept Penal al Afacerilor (ARDPA) am reușit să demonstrez că „expertizele de specialitate” dispuse în dosarele penale ce au ca obiect cercetarea unor infracțiuni de evaziune fiscală trebuie să fie efectuate în mod obligatoriu de către un expert contabil (acreditat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - „CECCAR”), împreună cu un consultant fiscal (acreditat de Camera Consultanților Fiscali – „CCF”), sau de către un expert care are ambele acreditări.

Menționez că, în afară de analiza legislației în vigoare, aceste concluzii se bazează și pe jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, jurisprudență indicată și citată în cuprinsul materialul.

23/11/2024

Conferința Națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a XV-a

Asociația Română de Drept Penal al Afacerilor (A.R.D.P.A.)
Universul Juridic

16/06/2024

Congresul Avocatilor 14 - 15 iunie 2024

Avand in vedere tema congresului din acest an - „Oportunitati si vulnerabilitati actuale in profesia de avocat”, am sustinut in plen doua propuneri despre care cred cu tarie ca sunt in beneficiul profesiei noastre:

I. La capitolul „oportunitati”, am propus modificarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat astfel incat Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, prin intermediul Presedintelui, sa poata sesiza in mod direct Curtea Constitutionala in legatura cu neconstitutionalitatea legilor si ordonantelor guvernului care afecteaza profesia de avocat.

Este cunoscut rolul pe care il are avocatul in societate, precum si importanta profesiei noastre in apararea drepturilor si libertatilor fundamentale. Altfel spus, avocatul este cea mai importanta protectie a cetateanului in fata unor posibile abuzuri care pot fi exercitate de autoritati, de institutiile publice si chiar de corporatii. De asemenea, UNBR, persoana juridica de interes public, in numele avocatilor, promoveaza si apara drepturile si libertatile oamenilor. Avand in vedere aceste aspecte, este lesne de dedus ca, atunci cand o lege sau o ordonanta a guvernului afecteaza profesia de avocat, in mod inevitabil va aduce atingere si drepturilor sau libertatilor cetatenilor.

II. A doua propunere vizeaza reglementarea perchezitiei domiciliare (prin „domiciliu” intelegandu-se si sediile persoanelor juridice). D**a cm se cunoaste din practica, au fost si sunt dosare de urmarire penala in care, la momentul perchezitiilor, au fost ridicate urmatoarele tipuri de bunuri care au ramas depozitate la sediul organelor de urmarire penala luni intregi sau chiar ani:
- telefoane, laptopuri, calculatoare si servere informatice;
- intreaga arhiva contabila a unei societati, contractele comerciale, contractele de munca, diverse documente etc.
De cele mai multe ori, ridicarea si pastrarea acestor bunuri a condus la blocarea activitatii persoanei perchezitionate (indiferent ca vobim de persoane fizice sau juridice). Avand in vedere aceste realitati, am propus urmatoarele modificari ale Codului de procedura penala cu referire la perchezitia domiciliara:

(i) impotriva modului de efectuare a perchezitiei, precum si in ceea ce priveste obiectele sau inscrisurile ridicate in urma perchezitiei ar trebui sa se poata formula contestatie, in termen de 3 zile de la data efectuarii perchezitiei sau in termen de 3 zile de la data la care persoana interesata a luat cunostinta despre efectuarea perchezitiei, la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond (la fel ca in cazul masurilor asiguratorii); cu aceasta ocazie, judecatorul va verifica daca perchezitia s-a realizat in limitele si scopurile impuse de incheierea de incuviintare a perchezitiei si de mandatul de perchezitie; subsecvent, in situatia in care judecatorul de drepturi si libertati constata ca obiectele sau inscrisurile ridicate in urma perchezitiei nu au legatura cu scopul pentru care a fost emis mandatul, va dispune restituirea de indata a acestora;

(ii) tot la fel ca in cazul masurilor asiguratorii, ar trebui ca - in mod periodic (cel mult 30 de zile) - sa se verifice de catre judecatorul de drepturi si libertati daca mai subzista temeiurile care au condus la ridicarea si pastrarea bunurilor si a inscrisurilor de catre organele de urmarire penala; consider ca este necesara si aceasta verificare periodica ulterioara dat fiind ca, la solutionarea contestatiei formulate in termenul de 3 zile de la data efectuarii perchezitiei, este posibil ca judecatorul sa considere ca ridicarea bunurilor a fost justificata; insa, d**a trecerea unei anumite perioade de timp, opinia judecatorului ar trebui sa se modifice, iar bunurile ar trebui restituite persoanei in cauza, cu obligatia de a le pastra pana la solutionarea definitiva a cauzei.

Reglementarea actuala a „perchezitiei domiciliare” este incompleta, deoarece, nici imediat d**a efectuarea perchezitiei si nici d**a trecerea unei anumite perioade de timp, nu exista nicio cale prin care avocatul sa se poata adresa unui magistrat independent si impartial pentru a fi restituite clientului bunurile ridicate cu ocazia perchezitiei. Aceasta imprejurare poate fi vazuta ca fiind o „vulnerabilitate” a profesiei noastre, deoarece singura varianta pe care o avem la indemana este aceea de a adresa o cerere procurorului pentru a fi restituite aceste bunuri; iar potrivit jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, procurorul nu indeplineste exigentele de independenta si impartialitate, fiind subordonat puterii executive a statului.

10/05/2024

Admite excepţia nulităţii absolute, invocată de apelanţii-inculpaţi C. M., B. D. şi R. 16 F. SA cu privire la procedura desfăşurată în primă instanţă, inclusiv cu privire la procedura de cameră preliminară (cu excepţia procedurilor referitoare la măsurile asigurătorii), prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, ale cărei efecte le extinde cu privire la ceilalţi inculpaţi, în baza art. 419 din Codul de procedură penală.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor, nr. 1, ap. 1, judeţul Cluj, respectiv de către apelanţii-inculpaţi C. M., , B. D., , G. T. A., , T. S.A., , S. L., , S. L. L.,, Ş. A., , A. Ş. F., , şi R. F. SA, , împotriva sentinţei penale nr. 168/19.07.2023, pronunţate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 3438/117/2015.

În baza art. 281 alin. (2) şi alin. (4) lit. b), raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 420 alin. (11), raportat la art. 386^1 din Codul de procedură penală, constată nulitatea absolută a întregii proceduri desfăşurate în primă instanţă, inclusiv a procedurii de cameră preliminară (cu excepţia procedurilor referitoare la măsurile asigurătorii), iar, în consecinţă, în temeiul art. 280 alin. (2) din Codul de procedură penală, desfiinţează actele îndeplinite în primă instanţă, inclusiv sentinţa penală apelată (cu excepţia dispoziţiilor referitoare la măsurile asigurătorii) şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În temeiul art. 424 alin. (4) C.pr.pen., raportat la art. 386^1 C.pr.pen., stabileşte ca reluarea cauzei să aibă loc din procedura de cameră preliminară.

Dosar nr. 3438/117/2015 Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori

În premieră, un complet de la Curtea de Apel Cluj admite excepția nulității absolute invocate într-un dosar penal de corupție aflat în faza de apel și constată nulitatea absolută a întregii proceduri desfăşurate în primă instanţă, inclusiv a procedurii de cameră preliminară. Moti...