Cabinet de Avocat Aliona Pogreban

Cabinet de Avocat Aliona Pogreban Avocat, membru al Baroului București din anul 2011

Soluție pronunțată pentru un dosar de redobândire a cetățeniei române înregistrat în anul 2023!
05/11/2024

Soluție pronunțată pentru un dosar de redobândire a cetățeniei române înregistrat în anul 2023!

09/02/2024

EXTRAS din proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii privind cetățenia română ( în dezbatere publică):

10. Alineatul (1) al articolului 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Persoanele care au fost cetățeni români, dar au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) şi fac dovada cunoașterii limbii române, în condițiile prezentei legi.”

❗️ ANC - cetățenie română‼️ Cauze de prelungire a procedurii- extras sentința a Tribunalului Bucuresti🆘 Soluții?!
05/02/2024

❗️ ANC - cetățenie română
‼️ Cauze de prelungire a procedurii- extras sentința a Tribunalului Bucuresti

🆘 Soluții?!

‼️ Extras dintr-o sentință a Tribunalului București pronunțată împotriva ANC. ✅ Soluții la Cabinet de Avocat Aliona Pogr...
03/02/2024

‼️ Extras dintr-o sentință a Tribunalului București pronunțată împotriva ANC.

✅ Soluții la Cabinet de Avocat Aliona Pogreban : petiții, completarea dosarului de dobândire/redobândire a cetățeniei române, domiciliu ales la sediul Cabinetului în vederea scurtării duratei procedurii (corespondența întârziată cu străinătatea) ș.a.

03/02/2024

Address

Bucharest
Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00
Saturday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet de Avocat Aliona Pogreban posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet de Avocat Aliona Pogreban:

Share

Category